VREM LEGEA FINANȚELOR LOCALE DIN 2014! ADEVĂRATA CALE EUROPEANĂ ÎNCEPE DE LA DESCENTRALIZARE!
Așa cum au anunțat, primarii din Republica Moldova, care participă la sesiunea de toamnă a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei, care se desfășoară între 27 -31octombrie la Strasbourg, au organizat astăzi, 30 octombrie, un flashmob de sensibilizare a opiniei publice. Acesta s-a desfășurat în fața forului European și a atras atenția sutelor de participanți la congres.
În număr de circa 30, primarii au purtat pancarte cu mesaje care vin în sprijinul noilor prevederi ale Legii Finanțelor Locale, dar și a implementării acestora nu mai târziu de 1 ianuarie 2014, așa cum a promis și s-a angajat anterior guvernarea: ”Da- 2014, Nu – 2015!”; ”Democrația locală în Republica Moldova este în pericol!”; ”Gata cu promisiunile, a venit timpul acțiunilor!” etc. Timp de o oră, participanții la flashmob au diseminat materiale informative, în care au punctat principalele măsuri care urmează să fie efectuate, astfel încât primăriile din RM să dispună de mecanisme echitabile de finanțare și, implicit, de condiții bune pentru dezvoltare.
Concomitent, edilii locali au avut întrevederi și discuții cu mai mulți oficiali europeni din diverse structuri ale Consiliului Europei, care au luat notă de situația deplorabilă generată de tergiversarea intrării în vigoare a legii. În special, Dl. F. Lec, raportorul Consiliului Europei pentru Republica Moldova, a informat delegația Republicii Moldova despre îngrijorarea care există la moment în privința semnalelor negative venite din Republica Moldova în legătură cu modul de realizare a angajamentelor sale fața de Consiliul Europei. În special, Dl. Lec a menționat că acest subiect a fost dezbătut la ultima ședința a biroului Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei și una din deciziile adoptate a fost de a cere explicații din partea Guvernului Republicii Moldova ca, ulterior, să fie stabilită o vizită de postmonitorizare, în vederea examinării situației și a modului de realizare a recomandărilor Consiliului Europei în domeniul democrației locale. Delegația din Republica Moldova a menționat că descentralizarea este un element primordial al europenizării țării în întregime și le-a solicitat înalților demnitari sprijin în promovarea reformei.
Totodată, primarii au reiterat că intenția autorităților de a implementa noua lege în doar câteva raioane pilot nu a fost negociată cu CALM, cea mai reprezentativă asociație a APL, și este o soluție contraproductivă, deoarece pune în pericol întreg procesul de descentralizare și consolidare a autonomiei locale. În plus, anul 2015 este un an electoral și nu va reprezenta un moment potrivit și prielnic pentru lansarea reformei. Tot în acest an expiră și Strategia Descentralizării, care riscă să rămână un vis frumos, fără șanse de realizare, au mai menționat edilii.
Potrivit lui Viorel Furdui, director executiv al Congresului Autorităților Locale (CALM), mâine, primarii vor organiza în incinta forului European o conferință de presă, pentru a-i informa pe liderii europeni, dar și pe colegii lor din alte țări, privitor la importanța adoptării în regim de urgență a Legii finanțelor locale și implementării noului sistem de finanțare începând cu anul 2014. Aceasta este miza, dacă ne dorim o guvernare locală bazată pe principii europene în Republica Moldova, au declarat primarii.
Amintim că, pe 11 octombrie curent, sute de primari au participat la un Marș în susținerea implementării Legii finanțelor locale. Atunci, niciun reprezentant al autorităților nu a răspuns invitației de a discuta, chiar dacă acțiunile primarilor vin în sprijinul guvernării, care a declarat descentralizarea drept o prioritate. Ulterior, în cadrul ședinței Biroul executiv al CALM, din care fac parte primari care reprezintă 2/3 din localitățile țării, s-a decis intensificarea dialogului cu instituțiile europene și occidentale, care au investit milioane de lei în elaborarea strategiilor de descentralizare și așteaptă rezultate palpabile. Totodată, primarii, indignați de situația actuală și desconsiderarea din partea guvernanților, au propus convocarea unei Adunări Generale a tuturor APL în susținerea legislației respective, renunțarea în masă și în semn de protest la aprobarea bugetelor locale pentru 2014 în formula veche și ieșirea flagrantă și masivă a reprezentanților APL din toate partidele politice.