Recent, timp de trei zile, la Cricova s-au reunit primari din România, Ucraina și Republica Moldova pentru a participa la conferința „Ucraina-Moldova – calea către Uniunea Europeană”. Evenimentul a vizat transferarea experiențelor pozitive din România către reprezentanții APL din cele două state. Tot în cadrul acestei inițiative, în perioada noiembrie-martie curent au avut loc cursuri online pentru cele trei părți cu teme ce vizează modul în care este organizată administrația publică din România, cum este asigurată etica și integritatea în procedurile administrative, sistemul educațional, digitalizarea, egalitatea de gen etc. La finalul evenimentului au fost semnate mai multe acorduri de parteneriat dintre aleșii locali din cele trei state, ceea ce va facilita atragerea de fonduri europene. De asemenea, vorbim cu aleșii locali din România despre alegerile locale și importanța europarlamentarelor care s-au desfășurat recent. Protagoniștii emisiunii „La Înălțime cu CALM” sunt președintele Asociației Comunelor din România (ACoR), primar de Vulcana-Băi, județul Dâmbovița, Emil Drăghici; primarul comunei Sadu, Sibiu, Valentin Ivan; președintele executiv al ACoR, Sergiu Țâra; primara satului Zubrești, Străseni, Maria Manoli; primara satului Hîrbovăț, Anenii Noi, Rodica Croitor; primara de Boșcana, Criuleni, Svetlana Racul, primara comunei Molovata Nouă, Dubăsari, Maria Gazea, primara de Horodkivka, Ucraina, Olena Reznik și primara orasului Chechelyk, Vinița, Ucraina, Svetlana Palisika.

Vă mulțumim că alegeți să fiți alături de noi! Oamenii informați sunt puternici!

Fișier:

Emisiunea „La Înălțime cu CALM”

Imprimare