„Tariful la gazele naturale a crescut foarte mult, dar aceste diferențe de preț nu se regăsesc în indicațiile metodologice pe care le-am primit pentru aprobarea bugetului pentru 2022. Pentru a acoperi cheltuielile la gaz, de exemplu, nu ne ajunge un milion de lei, mă refer la cele 5 instituții de educație timpurie din orașul Drochia”. Declarația a fost făcută de primara Nina Cereteu la Radio Sputnik Moldova.
Totodată, vicepreședinta CALM a atras atenția că în această situație sunt toate primăriile, chiar dacă primarii au fost asigurați de către Ministrul Finanțelor de la tribuna Parlamentului că bani sunt. „Vorbesc doar despre majorarea prețului la gaz, dar scumpirile se țin în lanț, cu toate acestea, volumul alocațiilor de anul trecut diferă de cel al alocațiilor din acest an doar cu două milioane de lei, o sumă foarte mică pentru cele 5 instituții preșcolare”, a punctat Nina Cereteu.
Și primarul municipiului Edineț, vicepreședinte al CALM, Constantin Cojocaru a confirmat că întreținerea instituțiilor care sunt în competența directă a statului devine tot mai dificilă, inclusiv din cauza crizei gazelor. „Gazul a fost scumpit în acest an și nimeni nu compensează această majorare. Administrațiile publice locale sunt puse în situația să cheltuie pentru instituțiile statului banii care trebuie să fie direcționați pentru dezvoltarea locală. La Edineț, de exemplu, constatăm o insuficiență de 1,5 milioane de lei doar pentru acest an. Anul viitor, pentru a acoperi doar majorarea prețului la gaz, nu ne ajung peste 2,4 milioane de lei. Nu mai vorbim că această majorare va fi urmată de altele și în politica bugetar-fiscală nu este nimic prevăzut în acest sens.”
De asemenea, Constantin Cojocaru a amintit că a crescut și coeficientul la salarizarea pentru anul viitor și nici această diferență nu este prevăzută în bugetul statului. „Toate aceste scăpări generează pierderi considerabile bugetelor locale și nu știu cine le va compensa. Dacă puterea centrală nu va compensa aceste majorări, vom fi puși în situația să facem mai multe economii și să nu dezvoltăm comunitățile. Noi, primarii, suntem cei care trebuie să dezvoltăm comunitățile, dar nu să ne gândim cum să îndeplinim atribuțiile statului. Nu este în competența noastră să întreținem instituțiile statului”, a conchis alesul local.