Iraida Jitari este primară la al treilea mandat în satul Sauca, raionul Ocnița.
Localitatea pe care o conduce este situată în partea de est a raionului, pe șoseaua Edineț – Otaci, pe râul Căinari și pentru prima dată a fost menționat documentar în anul 1620. La 1 ianuarie 2022, populația constituia 1566 locuitori. Ca și în majoritatea satelor Republicii Moldova, în localitatea Sauca se atestă o scădere a populației, din cauza migrației și a numărului mic de copii nou-născuți.
Pe teritoriul satului este situat muzeul Petru Zadnipru. La data de 9 octombrie a fiecărui an are loc festivalul-concurs cu statut național „Teodor Negară”. Tot în Sauca găsim stâlpul leahului dotat cu anul 1620, urmare a luptei Ghetmanului polonez Jolchevschi. Deja a treia ediție a Zilei Familiei se desfășoară în Sauca. Casă de Cultură are o capacitate de 600 locuri, în localitate mai există OMF, Grădinița „Albinuța”, gimnaziul „Petru Zadnipru”, 2 magazine, 37 GȚ, SRL pentru confecționare lăzilor-Salon de frumusețe AFRODITA etc.
Înfrățirile existente:
Protocolul de înfrățire și parteneriat între comuna Hudești, județul Botoșani-România și satul Sauca, raionul Ocnița a fost semnat la 5 noiembrie 2017;
A fost semnat un Acord de cooperare între Organizația obștească „Euroregiunea „Nistru” și primăria s.Sauca, raionul Ocnița.
Acordul de cooperare între consiliul orășenesc Tomașpoli, regiunea Vinița – Ucraina și Consiliul sătesc Sauca, raionul Ocnița a creat noi perspective de cooperare între APL din cele două state.
Realizările importante pentru comunitate, proiecte implementate:
4 proiecte au fost implementate cu suportul FISM, 1 –FEE, 1 –UCIP-IFAD, UN WOMEN, prin intermediul CALM, GAL, AIPA și cu susținerea Guvernului Republicii Moldova. La ora actuală este implementat proiectul câștigat în cadrul programului „Satul European. „
Proiecte ce urmează a fi realizate în viitor:
Problema cu care astăzi se confruntă oamenii din localitate vizează lipsa apei potabile. Ca urmare a secetei din ultimii patru ani, fîntînile de mină, care sunt în majoritatea gospodăriilor din localitate, au rămas fără apă. „Suntem parte a proiectului național de asigurare cu apă ce va veni de la Soroca, dar pregătirea documentelor va dura încă minim doi ani, iar de apă este nevoie astăzi. Suntem în căutarea donatorilor pentru proiectarea și construcția rețele de apă și sanitație”, susține primara de Sauca.
Despre importanța Rețelei femeilor din cadrul CALM…
Datorită conlucrării cu CALM, susținerii în cazul tuturor problemelor care apar, noi, femeile, am simțit că am început a fi auzite, ascultate, susținute, primite în cercul care, anterior, era dominat de bărbați.
Despre femeia primară…
Femeia primară este o persoană pe care mulți vor să o înjosească, dar ea, chiar dacă la început nu știe a înota, se ține pe apă. Este foarte greu să iei decizii corecte și, în același timp, să îi mulțumești pe toți. Pentru a depăși orice obstacol trebuie să analizezi toate punctele de vedere și să faci cum îți spune rațiunea.
Despre planurile de viitor…
Doresc să fie pace în țară. Doresc ca localitatea mea să devină un sat European, unde este comod de locuit atât pentru femei, cât și pentru bărbați, pentru tineri și tinere, fete și băieți. Fiecare să-și găsească ocupația preferată, după capacități și chemarea sufletului, să devină un sat prosper-nu unul șters de pe harta Moldovei. Atunci voi fi pe deplin fericită.