Circa 60 de refugiați au fost găzduiți pentru câteva zile în comuna în Ruseștii Noi, Ialoveni. Alți 33 de ucraineni au decis să rămână în această comună până la finalizarea războiului inițiat de Rusia. O parte dintre aceștia și-au găsit refugiul în casele băștinașilor din Ruseștii Noi care s-au stabilit cu traiul peste hotare. Valentina Meșină, primara comunei Ruseștii Noi, Ialoveni, spune că aceste case au fost încălzite și dotate cu cele necesare. „Am făcut rost de lemne tot de la localnicii noștri. Unii refugiați nu știau cum arată o sobă și i-am învățat cum să facă focul. I-am tratat pe toți ca pe niște musafiri, nu duc lipsă de nimic, în calitate de primar monitorizez toate aceste familii, inclusiv cele care sunt găzduite de rude.”
Aleasa locală este mândră de faptul că nimeni din localitate nu a refuzat să ajute refugiații. „Cu toate acestea, zilnic oamenii văd la TV că vin ajutoare din mai multe țări ale lumii, iar la sat nu ajunge nimic. De trei săptămâni de când avem refugiați, abia la 22 martie, Consiliul raional Ialoveni a oferit pentru cinci familii câte o pungă cu produse alimentare. Aveam nevoie de plapume și am scris demersuri către Ministerul Muncii și Protecției Sociale, dar nu am primit nici un răspuns.”
Valentina Meșină susține că pentru a primi ajutor de la centru este nevoie de acte care să justifice cheltuielile suportate de comunitate, ceea ce este imposibil, deoarece fiecare a ajutat cu ce a putut, unul a adus lemne din gospodăria sa, altul albituri, saltele, produse alimentare etc. „Avem familii care au găzduit câte 11, 7 sau 5 persoane. Cred că acești gospodari ar trebui să primească o recompensă din partea statului, mai ales că ei nu vor putea la nesfârșit să ajute refugiații. O altă modalitate de recompensă a efortului consătenilor mei ar fi ca Executivul să aloce o sumă de bani pentru un anumit proiect care ar aduce beneficii localității.”
Valentina Meșină consideră că distribuirea banilor pentru nivelului II de administrare nu a fost corectă. „Consiliile raionale nu s-au prea implicat în gestionarea acestei crize. Eu, de exemplu, în loc să mă ocup de soluționarea problemelor satului, de o lună de zile am această grijă a refugiaților, să-i cazăm, să nu îndure foame sau frig, iar pentru ca de acum încolo să-i asigurăm cu cele necesare trebuie să stăm cu mâna întinsă.”
