Renata Gabor este primară la primul mandat în comuna Iezărenii Vechi, raionul Sângerei.
Despre localitate…
Comuna Iezărenii Vechi este satul de reședință al comunei cu același nume din raionul Sîngerei, Republica Moldova, cu o populație de 1755 locuitori. Satul a fost atestat documentar la 25 martie 1523 cu denumirea de Ivereni. Este amplasat pe malul stâng al râului Ciulucul de Mijloc, la o distanță de 12 km de Sângerei, 36 km de Bălți și 105 km de Chișinău. Din componența comunei fac parte 2 localități: Iezărenii Vechi și Iezărenii Noi. Suprafața totală ocupată de domeniile comunei este de circa 1570,30 ha, iar suprafața totală constituie 3262,62 ha.
Despre înfrățirile existente…
Comuna Iezărenii Vechi s-a înfrățit cu Comuna Roșia, jud. Bihor, România și comuna Tătaru, jud. Prahova, România. Aceste acorduri prevăd dezvoltarea relațiilor bilaterale, proiecte comune, inclusiv prin atragerea de fonduri europene, promovarea valorilor culturale, turistice, dar și schimburi de experiență.
Despre realizările importante pentru comunitate…
Pornind de la misiunea comunităţii şi a autorităţilor publice locale, imediat după preluarea mandatului, Renata Gabor, împreună cu echipa de la Primărie și consilierii locali și-au propus să dezvolte în continuare comuna Iezărenii Vechi, folosind cele mai eficiente instrumente de bună guvernare, așa ca transparența, comunicarea, parteneriatul și participarea. Din noiembrie 2019 a fost creată pagina oficială de Facebook a primăriei Iezărenii Vechi. Astfel, periodic sunt distribuite informații despre proiectele de decizii, proiectele în derulare și cele implementate, activitățile desfășurate în comunitate. Totodată, a fost creat un grup privat al comunității.Acum doi ani, în colaborare cu Institutul Național pentru Democrație (NDI) s-a format comunitatea Viber, în care la moment sunt 421 de membri, ceea ce înseamnă 24% din populație. Aici sunt puse în discuție cele mai stringente probleme ale comunității, sunt publicate chestionare privind problemele prioritare și provocările cu care se confruntă populația. Astfel, grupul comunității de pe platforma online Viber a devenit o sursă credibilă, un instrument nu numai de soluționare a problemelor administrative sau prestări servicii, dar și o sursă rapidă de comunicare internă privind împărtășirea de informații, anunțuri etc. Pe parcursul acestor ani s-a demonstrat că oamenii au o cultură a comunicării, au înțeles că grupul are valoare și este exclusiv pentru problemele din localitate, știind că implicându-se vor obține un rezultat. Asta înseamnă că acest instrument este eficient pentru APL, care permite economisirea timpului și resurselor și obținerea unui feedback permanent de la cetățeni.
Pentru a avea o situație clară a problemelor comunității, în acest grup a fost creat un sondaj cu privire la cele mai importante probleme care necesită soluționate. Astfel, ținând cont de priorități și resursele disponibile, pe parcursul a trei ani de mandat a Renatei Gabor s-a realizat:
- Asfaltarea a 5400 m de drum raional în sumă de 9 mln lei, mijloacele financiare fiind alocate de Consiliului raional Sîngerei;
- Construcția rețelei de iluminat stradal pe o lungime de 7 km, cu montarea a 126 de corpuri cu lămpi cu incandescență din sursele bugetul local;
- Implementarea mai multor proiecte prin programul de finanțare a proiectelor pentru dezvoltarea zonelor rurale, implementat de GAL-ul „Hora Ciulucului”, cu suportul Uniunii Europene și PolishAid, în cadrul Fondului de Dezvoltare Rurală LEADER și anume „Construcția unei scene de vară” – anul 2020 și „Amenajarea pieței din s. Iezărenii Vechi” în perioada 2021-2022;
- Tot în cadrul acestui program, de către Asociația obștească „Ținutul Ciulucului” au fost implementate proiectele „Galerie mobilă a meșterului popular Liubovi Burcovschi” și Parcul „Leagănul copilăriei”;
- A fost creat Foișorul în cadrul proiectului „Prin implicare dezvoltăm localitățile rurale și asigurăm o bună guvernare”; finanțat de Uniunea Europeană şi Fundaţia Konrad Adenauer Stiftung, implementat cu suportul Centrului de Orientare şi Promovare Europeană „Dialog” din Chișcăreni, agenții economici și voluntari;
- A fost pictată stația de așteptare în cadrul proiectului Active Ciuluc, realizat de Asociația EcoVisio ;
- Construcţia primei Străzi pietonale;
- Construcția intrării în parcul „Leagănul copilăriei”, în cadrul apelului PENTRU INIȚIATIVE LOCALE, pentru Autoritățile Publice Locale conduse de primare, care promovează egalitatea de gen de către CALM.
Proiecte în derulare:
- Proiectul „Reconstrucția acoperișului clădirii Gimnaziului „Sergiu Rădăuțan” din comuna Iezărenii Vechi, raionul Sângerei” în cadrul programului Satul European;
- Amenajarea terenului de joacă în parcul „Leagănul copilăriei din s. Iezărenii Vechi”
Primara își propune să renozeve și alte trotuare, să amenajeze parcul „Leagănul copilăriei” și să instaleze indicatorii stradali.
Despre rolul CALM în activitatea primarei…
CALM, inclusiv Rețeaua femeilor, are un rol important în activitatea administrației publice locale prin ghidare, seminare, sesiuni de informare, ceea ce contribuie la dezvoltarea capacităților și abilităților necesare în guvernarea locală.
Despre femeia în funcția de primară…
Experiența ne demonstrează că indiferent de gen, contează calitățile omul și faptele lui! Omul sfințește locul!
Despre planurile de viitor, visele primarei…
Marea provocare este să realizez cu ajutorul Domnului visele pe care le-am avut când am candidat. Să ajung la finalul mandatului și să știu ca am făcut ce mi-am propus pentru Iezăreni și pentru oamenii de aici. Îmi doresc să avem o comunitate unită cu infrastructură dezvoltată, servicii de calitate și oameni Acasă.