Primăria satului Cernoleuca este instituția publică cu activitate permanentă, la conducerea căreia din anul 2007 este Ala Mazureac.
Situat la nordul Moldovei, la 220 km de capitală, satul Cernoleuca are 1700 de locuitori.
Primara spune că localitatea și-a păstrat oamenii gospodari și tradițiile frumoase. Conacul Cazimir, moara de vânt construită la sfârşitul sec. XIX și Casa muzeu a pictorului Igor Vieru sunt atractive pentru turişti şi rădăcină vie pentru satul natal.
Personalităţile care s-au născut în Cernoleuca sunt scriitorul şi regizorul Vasile Căpăţână, regretatul pictor Igor Vieru şi regretatul acordeonist Mihai Bătrânu.
Îndeletnicirea meșterilor populari din localitate este croşetatul şi cusutul costumelor naţionale. De asemenea, bucătăresele din Cernoleuca duc faima satului la diferite concursuri şi festivaluri gastronomice.
În sat sunt 900 de gospodării, un gimnaziu unde îşi fac studiile 121 elevi, o grădiniţă frecventată de 47 copii, oficiul medicilor de familie, oficiul poştal, biserica, 5 magazine, o piaţă agricolă şi o frumoasă sală de ceremonii care recent a fost renovată.
Preocuparea primarei Ala Mazureac a fost de a dezvolta infrastructura localităţii, de a implementa proiecte investiţionale de reparaţie capitală a gimnaziului şi grădiniţei de copii din localitate. „În prezent avem apeduct cu o lungime de 17 km, ce acoperă 90% din necesitatea locuitorilor, au fost modernizate şi reabilitate drumurile locale; am iluminat străzile localității în proporție de 90% , sunt create şi amenajate terenuri de agrement pentru copii, etc.”
Biblioteca publică este dotată cu sală de calculatoare unde au acces toţi doritorii. Din sursele locale a fost renovată clădirea primăriei şi create condiţii bune de lucru. Tot din bugetul local, de-a lungul anilor au fost amenajate fântânile publice. Activitatea economică specifică care se desfăşoară în satul Cemoleuca este agricultura, apicultura, oieritul şi creşterea bovinelor.
Administraţia publică locală susţine antreprenorii locali în dezvoltarea şi promovarea businessului mic şi mijlociu. Familia Sîncu împreună cu APL Cernoleuca, în anul 2022 au organizat festivalul republican cu genericul” Mov de Cernoleuca”. Familia se ocupă de cultivarea levănţicăi şi prepararea unui larg spectru de produse cu care participă la târgurile naţionale şi internaţionale. O altă faimă a satului sînt gospodăriile ţărăneşti ce se ocupă cu recoltarea merelor pe care le exportă în ţările Uniunii Europene.
Ala Mazureac a iniţiat festivalul acordioniştilor, în memoria lui Mihai Bătrînu, festivalul ce are loc de Duminica Mare are genericul „Acasă-la izvorul tămăduirii” şi la 8 Martie ” O floare pentru tine, Doamnă” . Annual, în luna mai, de Ziua internaţională a familiei sunt sărbătoriți jubiliarii din sat. Expoziţia pascală, concursul cîntecului pascal şi încondeerea oulelor este o altă tradiţie păstrată în Cernoleuca. De asemenea, tradiţiile naţionale locale la sărbătorile de iarnă sunt transmise de părinți copiilor, perioadă în care în fiecare casă vin cetele colectivelor folclorice din sat cu urături şi colinde moştenite din străbuni. În seara de Revelion, la bradul din centrul satului este organizat Carnavalul familiilor.
Primara crede că bunătatea și respectul ne definesc ca oameni, iar într-un mediu în care aceste calităţi se întâlnesc din ce în ce mai rar, dorinţa de a-i ajuta pe cei care au nevoie de sprijin înnobilează fiinţa umană. „Împreună cu asistenţii sociali vizitez persoanele în etate, în special persoanele singuratice. La sărbători venim cu colete alimentare, iar în perioada rece a anului avem grija să-I asigurăm cu lemne pentru foc. Misiunea primăriei este de a contribui la creşterea prosperităţii satului şi a bunăstării cetăţenilor acestuia.”
Unul dintre motto-urile de care se conduce primara în activitatea de zi cu zi este: „Nu contează atât de mult ce fac, ci câtă dragoste pui în ceea ce faci.”
Despre Congresul Autorităților Locale din Moldova, Ala Mazureac spune că această asociație a unit într-o echipă toți primarii . „Ne consultă şi ne ajută să găsim soluţii la unele probleme, CALM-ul promovează primarii, dar și noi promovăm localitățile noastre prin intermediul CALM-ului.”
Primara își dorește că creeze un mediu ecologic prielnic în localitate, prin modernizarea serviciului de salubrizare și extinderea spaţiilor verzi.
Alte obiective ale alesei locale sunt să reușească să reconstruiască moara de vânt şi conacul Cazimir; să creeze un mediu investiţional favorabil și să promoveze sportul.