În discursul ținut cu ocazia organizării de către Comitetul European al regiunilor privind politica de extindere a Uniunii Europene, în cadrul Zilei Extinderii UE, președinta CALM, Tatiana Badan, a declarat că autoritățile publice locale din R. Moldova au salutat cu bucurie și speranță decizia de a acorda țării noastre statutul de candidat pentru aderarea la Uniunea Europeană. „Mai ales că noi cunoaștem bine experiența partenerilor și prietenilor din țările Uniunii Europene, inclusiv responsabilitățile, dar și  oportunitățile care apar pentru statul nostru odată cu obținerea acestui statut.”

Potrivit președintei CALM, pentru autoritățile locale au o importanță deosebită două aspecte cheie ce rezultă din obținerea acestei oportunități de a deveni parte a marii familii europene. „Primul vizează reformele, inclusiv în domeniul de administrație publică, atât locală, cât și centrală. Din păcate, ca urmare a declanșării tuturor crizelor și situațiilor excepționale din ultimii ani, procesul de reforme, practic, nu a avansat. Cumva este de înțeles acest lucru, deoarece toate eforturile au fost concentrate în vederea identificării soluțiilor la toate aceste crize. Totodată, înțelegem foarte bine că fără reforme nu poate exista dezvoltare. Iată de ce mizăm foarte mult pe continuarea reformelor de descentralizare, de administrație publică, de democratizare a țării, de îmbunătățire a climatului de afaceri, inclusiv la nivel local.”

Un alt aspect important despre care a vorbit Tatiana Badan a vizat finanțările necesare pentru avansarea procesului de dezvoltare, investițiile în infrastructura locală și națională. „În ultimii doi ani, de la începutul pandemiei, practic, nu au existat resurse adiționale pentru investiții în infrastructură. În același timp, nevoile sunt uriașe. Mai mult decât atât, fără investiții se deteriorează nu doar infrastructura, dar scade și calitatea serviciilor publice. Iată de ce mizăm mult pe susținerea partenerilor din Uniunea Europeană în îmbunătățirea serviciilor prestate populației prin intermediul acestor tipuri de investiții.”

În încheiere, președinta CALM a constatat că este extrem de necesară aderarea și participarea autorităților locale din R. Moldova în cadrul structurilor europene, în primul rând, în cadrul lucrărilor Comitetului Regiunilor, dar și de crearea unui grup special pe lângă Comitetului Regiunilor dedicat țărilor candidate pentru aderarea la Uniunea Europeană din cadrul Parteneriatului Estic.

Imprimare