La 16 iunie a avut loc a 3-a sesiune a atelierului de mentorat pentru lidere locale. Tatiana Badan, primară a satului Selemet, Cimișlia, președintă a Congresului Autorităților Publice Locale (CALM), a acceptat să împărtășească din experiența sa cu femeile care își doresc să se implice în procesele ce produc schimbări în comunitățile lor, dar și în administrația centrală.
Tatiana Badan a făcut o prezentare a localității pe care o administrează, inclusiv a profilului economic, menționând că Selemetul se dezvoltă datorită unității oamenilor și implicării acestora în diverse proiecte de dezvoltare a comunității, în comun cu sectorul asociativ, băștinași și parteneri de dezvoltare.
Importanța strategiei de dezvoltare comunitară, situația migrațională din localitate (din cele 4174 de persoane, 1200 s-au stabilit cu traiul în peste 27 de țări), serviciile sociale de care beneficiază locuitorii cu venituri modeste sau cei din familiile vulnerabile (Centru social de zi; Cantină socială, duș social, spălătorie socială și frizerie socială) au fost unele dintre subiectele aduse în atenția participantelor la eveniment.
Printre cele mai importante realizări produse în localitate, Tatiana Badan a menționat construcția și dotarea Pieței Agroalimentare; a Centrului Social; construcția a 600 metri de gard la Cimitirul vechi; conectarea la rețelele de gaze naturale; aprovizionarea cu apă potabilă; reabilitarea drumurilor locale, asigurarea localității cu iluminat stradal, crearea Cantinei sociale; reparația capitală a gimnaziului din Selemet, a Școlii de Muzică, a Căminului Cultural, grădiniței de copii, etc.
„Avem în derulare mai multe proiecte, inclusiv privind implementarea bunelor practici de reformare digitală pentru creșterea capacităților APL.” Valorificarea turismului rural este o altă preocupare a localității Selemet, în acest sens de Duminica Mare este organizat festivalul iProsop, a fost elaborat un ghid turistic local, muzeului satului dispune de peste 8000 de exponate muzeale, unele dintre aceste obiecte de patrimoniu nu se regăsesc nicăieri în altă parte. Deschiderea afacerilor turistice locale este o altă preocupare a primarei de Selemet care a fost adusă la cunoștința participantelor la instruire.
Tatiana Badan a vorbit și despre cum e să fii femeie în funcție de primară. „Acum niște ani, bărbații din localitatea mea credeau că unei femei nu-i poți încredința o asemenea responsabilitate. Faptul că am fost aleasă cu majoritatea voturilor pentru al cincilea mandat mă face să cred că am distrus aceste stereotipuri. Vă invit și pe Dvs. să aveți curaj să vă urmați visele, să credeți în forțele proprii și sunt convinsă că veți reuși”, le-a spus președinta CALM liderelor locale.
În cadrul celei de-a doua sesiuni a atelierului de mentorat pentru lidere locale, care va avea loc în luna iulie, femeile care se implică în schimbările de la nivel local o vor avea în calitate de mentoră pe primara municipiului Strășeni, vicepreședintă a CALM, Valentina Casian.
Evenimentul a fost organizat cu suportul Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și finanțat de Suedia.