[Pe fondul instabilității economice și politice, comunitățile din satele Moldovei își pun speranța în atragerea de fonduri pentru a își duce la capăt proiectele. Despre impactul unui astfel de grant, acordat de către Guvernul Românei pentru reabilitarea a mai mult de jumătate din grădinițele Moldovei]

E ceva straniu la viața care bate filmul. Cam ca atunci când mergi, la două după masa, printr-un sat moldovenesc aproape de Bender  și dacă nu ai ști mai bine, ai zice că ai aterizat in mijlocul unei scene de film de-a lui Hitchcock. Ulița pustie, casele bătrânești care par de mult părăsite, vântul usturător care șuieră fix din față și bătrânul cocoșat care traversează drumul în pas lent și schiopătat, și care, după o privire de 2 secunde care pare să întrebe Cine mai sunteți și voi?, indică direcția spre primărie.

10 minute și câteva gânduri rele (la adresa vântului) mai târziu, la capătul uliței, ajungem in fața primăriei. O clădire albă cu două etaje, nouă, impunătoare, aflată în contrast izbitor cu restul caselor văzute până atunci. În partea stângă, o altă clădire cu un etaj – modernă, de culoare portocalie cu acoperiș din țiglă roșie. Forma rotundă a clădirii în combinație cu alura modernă dau impresia unei clădiri de birouri – și ea complet scoasă din peisajul satului în care tocmai poposisem.

Suntem pentru a doua oară în ultimele 3 zile în Calfa, sat aflat la 60km distanță de Chișinău și la alti 6 km de Bender. Mai văzusem satul în fugă și pe întuneric în urmă cu două zile, vizită inițială în scopul de a observa modul în care un grant acordat de către Guvernul României a contribuit la reabilitarea grădiniței din sat – care era, de fapt,  ceea ce păruse clădirea de birouri de lângă primărie. Cele 2 ore petrecute atunci aici ne-au fost suficiente cât să ne aducă acum înapoi și să vrem să aflăm un pic mai multe din povestea locului.

Doar că vezi dumneata, Anișoara, tot ăsta e adevăr, nu poveste e primul lucru pe care l-am auzit în biroul Ludmilei Ceaglîc, primarul satului. Așa că am luat loc și am început să discutăm adevăruri. E liniște în clădire, căci a doua zi urmează să se discute propunerea bugetului local – întâlnire pentru a cărei pregătire doamna primar e resemnată că va sta toată noaptea în birou să lucreze, ajutată de 5 – 6 cafele.

Născută și crescută în Calfa, doamna Ludmila e la cârma satului de 20 ani, când a devenit pentru prima oară primar. În iunie 2015, în urma alegerilor locale, tocmai și-a început cel de-al șaselea mandat, în urma unei victorii cu 81% din voturi. Nimic din toate astea nu par să conteze, în glasul ei nici urmă de oboseală sau semne că ar vrea să încetinească. Privește doar spre viitor și se gândește constant la câte sunt de făcut pentru satul și oamenii lui.

IMG_3368.jpg

Semne de regret apar doar atunci când vorbește despre situația politică și economică din Republica Moldova. Regret, nu resemnare – și asta pentru că de ani de zile se luptă cu sistemul să obțină fondurile necesare proiectelor pe care și le-a planificat, în ciuda faptului că din partea Ministerelor nu sunt bani nici pentru proiectele critice – nici nu se pune problema de altele pe lângă. Fapt cu atât mai complicat cu cât Calfa e un sat considerat în zonă de risc și conflict – fapt ce face atragerea de investiții aproape imposibilă. Din acest motiv nu există agenți economici care să activeze acolo – și implicit nici locuri de muncă pentru cei 1870 oameni care au rămas în sat (din peste 5000 cât erau la începutul anilor 2000 și care au ales să plece). Singurii angajati in localitate lucrează în instituțiile publice (70 la număr) – iar restul care au de lucru sunt angajați în afara satului.

În situația asta, de-a lungul timpului doamna Ludmila nu a găsit decât o soluție pentru situația satului ei: aplicarea la fonduri pentru fiecare proiect pe care vrea să îl implementeze. Inițial a învățat singură cum să scrie un proiect – iar apoi a început să și participe la training-uri și la seminarii cât s-a putut de des. Dovadă sunt și zecile de diplome care atârnă mândre pe peretele din spatele meu, acoperindu-l aproape în întregime.

Împreună cu echipa ei a reușit, de-a lungul timpului, să susțină deschiderea singurei brutării din sat, a construit un azil de bătrâni pentru găzduirea și îngrijirea celor ce au nevoie de asistență, a înființat Centrul Medicilor de Familie. Știe că, pe lângă implementarea proiectelor, comunicarea lor către săteni e esențială, așa că folosește mediul online să comunice cu populația tânără din sat și cu cei plecați peste hotare. În plus, un buletin de știri sub forma unei hârtii A4, pe care sunt trecute  noutățile primăriei, e împărțit în mod constant în sat – către cei vârstnici sau care își petrec marea majoritate a timpului pe câmp ori în gospodării.

Crede cu tărie în implicarea cetățenilor în deciziile și evenimentele care se întamplă în localitate și a observat că, din păcate inactivismul social e foarte pronunțat în Calfa. Așa că recent a reușit eliberarea unei politici publice prin care în următoarea perioadă, echipa ei va avea în focus o serie de acțiuni de creștere a spiritului civic în rândul  sătenilor, ‘să nu mai aștepte mereu să vină cineva să le rezolve problema, să înceapă ei singuri să se gândească la soluții acolo unde se poate‘. O categorie focus a acestui proiect vor fi femeile – majoritatea dintre ele casnice, care nu au lucrat niciodată, multe dintre ele stigmatizate de soții care în multe cazuri nu le permit să iasă prea des din gospodării.

IMG_3294.jpg

Un alt lucru care este prioritar este accesul la educație – motiv pentru care a avut grijă ca școala și grădinița să devină spații de învățare demne de primirea și educarea copiilor. Tot prin atragerea de fonduri, tot cu multă energie și răbdare investite.

Cladirea găzduiește atât Centrul Medicilor de Familie cât și grădinița ‘Peștișorul de Aur’, la care învață momentan 47 copii. Inițial sediul oficiului poștal, clădirea a rămas goală pentru câțiva ani, până când s-a realizat potențialul de folosire a clădirii ca și grădiniță. După numeroase investiții în ultimii ani, grădinița a fost renovată și adusă la forma actuală iar momentan copiii învață, în regim de creșă, la standarde ridicate. Mai mult decât atât, în urma unei tranșe de fonduri obținută în anul 2012 de la Uniunea Europeană, s-a reușit instalarea unei centrale termice pe bază de energie de biomasă (ecologică și independentă energetic), care duce la economisirea a 30% din totalul cheltuielilor lunare de curent.

În momentul în care anul trecut a aflat de grantul oferit de guvernul României prin intermediul Programului de Asistență Tehnică și Financiară Acordată de Guvernul României pentru Instituțiile Preșcolare din Republica Moldova, al cărui implementator este Fondul de Investiți Sociale din Moldova (FISM), nu a stat pe gânduri și în câteva ore a și trimis aplicația. Știa că grădinița avea mari probleme cu temperaturile în interiorul clădirii pe timpul iernii – iar copiii veneau constant cu haine foarte groase pentru a nu le fi frig în timpul orelor sau al perioadei de odihnă și somn.

Investiția, în valoare de 16.000 RON, a avut în vedere izolarea exterioară a pereților și schimbarea acoperișului, în primăvara 2015. Sumele acordate gradinițelor prin acest grant nu pot acoperi valoarea întreagă a reparațiilor necesitate în aplicație – primăriile trebuind să contribuie și ele cu un procent de aproximativ 15%. În cazul de față, în care în Calfa nu au existat bani de la buget nici pentru aceasta contribuție mică, părinții au fost cei care au strâns bani și au donat, în dorința de a oferi copiilor condiții mai bune în care să își petreacă ziua. Reparațiile au durat 2 luni iar doamna Ludmila consideră proiectul un exemplu de bună practică în ceea ce privește transparența procesului de acordare a fondurilor și de implementare a proiectului, precum și rapiditatea întregului proces.

IMG_3046.jpg

Grădinița din Calfa este una din cele 774 grădinițe din Republica Moldova renovate prin acest program susținut de Guvernul României, prin care peste 30,000 de copii beneficiază de condiții mai bune în grădinițe. Asta înseamnă că mai mult de jumătate din grădinițele din Moldova au fost reabilitate din fonduri Românești, din 2014 de când a început implementarea proiectului.

În cele 3 zile în care am stat in Republica Moldova, am vizitat alte câteva grădinițe care au primit finanțare de la Guvernul României. Reparații la sistemele electrice și de încălzire, amenajarea spațiilor de joacă sau dotarea cu mobilier și materiale necesare desfășurării activității sunt câteva dintre îmbunătățirile de care au beneficiat grădinițele Moldovei. Unora dintre ele le-au și fost construite anexe sau amenajate spații nefolosite până atunci – fapt ce a dus la creșterea numărului de copii pe care îi poate acomoda grădinița, în sate sau localități unde spațiul existent era insuficient pentru a primi toți copiii care aveau nevoie să fie primiți la grădiniță.

Ca și în Calfa, în satul Sireți (din raionul Strășeni) contrastul între clădirea grădiniței și restul satului se păstrează. Nouă și modernă, clădirea, aflată sus pe deal, e un dintre primele care iese în evidență la intrarea în sat. Înăuntru e cald și liniște iar mirosul de supă de găluște domină aerul – semn că am nimerit în pauza de masă.  

IMG_2817.jpg

De la directoarea Ala Cipilenco am aflat că Sireți era în trecut un sat cu mari probleme în ceea ce privește instituționalizarea copiilor în grădiniță. Ani de zile, singura grădiniță a satului era insuficientă pentru numărul de copii care trebuiau instituționalizați. Soluția care s-a găsit a fost renovarea și utilarea unei aripi nefolosite a Centrului de Sănătate, acțiune care a dus la deschiderea, în 2013, a patru noi grupe pentru copii.

Iar în 2014, prin intermediul grantului oferit de Guvernul României, și nivelul 2 a fost renovat si utilat, astfel încât încă 4 grupe s-au deschis. Astfel încât 2015 a fost primul an în care a fost loc în grădinițe pentru toți copii care au avut nevoie.

IMG_2856.jpg

Alte două grădinițe din satele vecine Măgdăcești și Porumbeni, au fost pe lista celor care au beneficiat de grantul românesc coordonat de  Fondul de Investiții Sociale din Moldova. Și în Măgdăcești, acolo unde grădinița găzduiește zilnic 300 de copii, erau mari probleme cu temperatura în interiorul grădiniței. Geamurile erau foarte deteriorate, iar caloriferele vechi de 30 ani și foarte ruginite. De multe ori, în pauza de odihnă și somn, copiii dormeau cu gecile și căciulile din cauza frigului. Iar în grădinița din Porumbeni, acoperișul era foarte deteriorat, ploua în săli foarte des toamna iar pereții erau plini de mucegai. În urma obținerii investiției în reabilitarea clădirilor, aceste probleme au fost rezolvate.

IMG_2992.jpgIMG_3018.jpg

IMG_3186.jpg

În ultimii ani, astfel de fonduri au ținut satele Moldovei pe linia de plutire. Momentan, nu mai există nici ele. Datorită instabilității politice și a stării general de stand-by în care toată lumea așteaptă să vadă ce se întâmplă cu guvernul de la Chișinău, toate țările și organizațiile care susțineau proiecte de dezvoltare în Moldova le-au oprit, pe termen nelimitat. Până când, nu se știe – dar se speră cât mai repede.  

IMG_2969.jpg

‘Noi ne chinuim să facem bine, că răul vine de la sine. Și când mi-e foarte greu, mă duc să îmi cumpăr un buchet de flori să mi-l pun pe masă și merg prin sat cu ele, să se bucure și alții pentru mine’, zice doamna Ludmila din Calfa cu zâmbetul pe buze, parcă simțind că e momentul să încheiem. Am părisit Calfa și apoi Moldova cu un gând bun, optimist, că cei mici vor ajunge într-o zi să reprezinte oamenii de acolo și să facă ceea ce acum nu pare că e posibil: să dezghețe Republica Moldova și să-i redea strălucirea de odinioară, neuitată.

Imprimare