Femeile trebuie să se implice în viața comunității și să tindă să-și dezvolte potențialul pentru a ajunge în funcții de conducere. Este exemplul pe care-l oferă femeile-primar din Republica Moldova care, pe lângă faptul că sunt mame, soții, profesioniste într-un domeniu sau altul, au demonstrat că pot conduce cu succes soarta localităților din țară. La fiecare campanie electorală locală, numărul femeilor cărora li se oferă încrederea prin vot direct este tot mai mare. Asta, deoarece au demonstrat că pot să construiască un trai mai bun pentru comunitățile pe care le gestionează.

Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), prin intermediul RF CALM, desfășoară un șir de vizite în localitățile din țară conduse de femei, unde zeci de primari pot beneficia de un veritabil schimb de experiență. Astfel, pe 4 octombrie 2016, membrii CALM, ghidați de secretarul coordonator al RF, Nadejda Darie au vizitat satul Chircăieși, din raionul Căușeni, localitate condusă de o doamnă de fier, care, de-a lungul carierei impresionante în APL, a dezvoltat nenumărate proiecte care au schimbat în bine viața localnicilor.

Galina Cebanprimara  localităţii-gazdă a menționat că prioritățile văzute de femei practic nu diferă de cele ale bărbaților, iar cel mai important este să poți identifica necesitățile oamenilor și să găsești soluții potrivite. Totuși, potrivit edilului, femeile-primar au anumite avantaje: ”Din experiența acumulată se poate afirma că femeile sunt mai preocupate de rezolvarea problemelor sociale, educaționale și culturale. În cadrul comunității, cele mai active sunt femeile. Motivaţia femeilor din satul Chircăieşti de a participa la activităţile comunitare, de a influenţa procesul decizional este faptul, că anume pe seama lor este climatul psihologic în familie, condiţiile de educaţie a copiilor, din acest considerent aplicând cele mai simple tehnici de informare şi delegare de responsabilităţi ele obţin rezultate.”

Primarul s-a referit și la un proiect al său de suflet, și anume reparaţia capitală a grădiniţei de copii “Andrieş” din localitate. Acum, copiii beneficiază de un climat potrivit și perfect pentru procesul de educare.

Participanții au vizitat un alt proiect de succes implementat în localitate – Centrul Comunitar Multifuncţional “Aici mă simt ca acasă”. Echipa centrului are în calitate de obiective prevenirea abandonului, marginalizării şi excluderii sociale a beneficiarilor, resocializarea copiilor ce provin din familii social-vulnerabile, instruirea şi sprijinirea familiilor în domeniul îngrijirii şi comunicării cu copiii. Specialiștii reuşesc să includă beneficiarii centrului în diferite programe şi activităţi precum sunt: programul de reabilitare fizică, de organizare calitativă a timpului liber, de supraveghere şi menţinere a sănătăţii, de reabilitare emotiv-spirituală, activităţi de terapie prin artă, logoterapia şi meloterapia.  

Primarii au vizitat și gimnaziul din localitate, un alt proiect desfășurat cu suportul partenerilor de dezvoltare.

Vizita de studiu a fost organizată de Congresul Autorităților Locale din Moldova, cu susținerea Programului ONU „Femeile în politică”, care este implementat de Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) și Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), în parteneriat cu Fundația Est-Europeană și Centrul „Parteneriat pentru Dezvoltare”, sprijinit financiar de Guvernul Suediei.

 

Imprimare