Imaginea Republicii Moldova la nivel internațional este deteriorată prin restanțele cronice la implementarea angajamentelor din domeniul autonomiei locale!

Fiind îngrijorat de tentativa Ministerului Finanțelor de a submina autonomia locală prin inițiativa de plafonare/excludere a unor taxe locale, având în vedere angajamentele asumate de către Republica Moldova în momentul aderării la Consiliului Europei (13 iulie 1995), dar și semnării Cartei europene a autonomiei locale (2 mai 1997) și ratificării în întregime a acesteia (2 octombrie 1997), astfel Carta Europeană devenind o normă obligatorie și operațională, iar jurisdicția Curții Constituționale asigură aplicarea acesteia, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) readuce în atenția publicului unele dintre recomandările Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei făcute în urma ultimei vizite de monitorizare întreprinse în Republica Moldova (în iunie 2018).  

În documentul elaborat, Congresul Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei constată că:

–  Autonomia financiară a autorităților locale este foarte limitată, iar finanțele lor sunt extrem de sărace atât din punct de vedere al proporției veniturilor proprii în bugetele locale, cât și al ponderii veniturilor locale în totalul cheltuielilor din sectorul public. Autoritățile locale depind în mod clar de transferurile de stat și subvenții;

– Sistemul fiscal local este foarte slab. Lipsa delimitării corespunzătoare a terenurilor municipale de proprietate privată sau de stat face imposibilă evaluarea unităților de teren în scopuri fiscale și provoacă o pierdere a veniturilor potențiale la nivel local;

– În multe cazuri, legea atribuie autorităților locale competențe noi fără să prevadă resurse financiare noi și adecvate;

– Autoritățile locale nu se bucură de toată puterea de a-și exercita acțiunile în orice domeniu care nu este exclus din competențele lor sau repartizat unei alte autorități;

– Autoritățile locale nu sunt autonome în gestionarea resurselor umane; ei nu pot recruta personal de înaltă calitate și să ofere oportunități adecvate de formare, salarii sau perspectivele de carieră;

– Statul intervine în afacerile locale printr-o supraveghere a autorităților locale, care pare a fi foarte invazivă, frecventă și mult mai discreționară decât ar permite în mod normal legea;

– Nu există mecanisme de consultare fructuoase și transparente și nici  dialog între guvernul central și autoritățile locale fie în probleme financiare, fie în orice alte chestiuni care sunt de interes pentru autoritățile locale;

Reieșind din cele expuse, Congresul solicită Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei să invite autoritățile din Republica Moldova:

–  să revină pe calea descentralizării prin implementarea corespunzătoare și completă a tuturor recomandărilor precedente ale Congresului: 179/2005, 322/2012 și 411/2018, precum și prin devoluțiunea competențelor la nivel local și accelerarea procesului de îndeplinire a obiectivelor aprobate în Strategia Națională de descentralizării și în alte politici relevante;

– să aloce suficiente resurse financiare autorităților locale, în conformitate cu principiul conform căruia resursele ar trebui să se potrivească cu competențele;

– să crească capacitatea fiscală a autorităților locale, permițându-le să stabilească impozite și taxe locale, să determină rata lor precum și prin clarificarea delimitării terenurilor municipale pentru a permite reevaluarea lor în scopuri fiscale;

– să revizuiască și să clarifice sistemul competențelor locale, pentru a evita situațiile de suprapunere între competențele locale și centrale;

permite autorităților locale să aibă mai multă libertate de a-și adapta exercitarea competențelor la condițiile locale;

– să crească capacitatea managerială a autorităților locale, oferindu-le mai multă libertate și flexibilitate în gestionarea resurselor umane, astfel încât autoritățile locale să le poată oferi oportunități de formare, adaptare și îmbunătățire a remunerațiilor personalului propriu precum și perspective de carieră;

– să restabilească un proces corect de consultare cu autoritățile locale și dialogul politic, pentru a să ajungă la un acord cu privire la măsurile planificate care ar putea afecta interesele autorităților locale;

– să găsească un echilibru mai adecvat între lupta împotriva corupției și cerințele democrației locale, astfel încât acuzații penale împotriva aleșilor locali să nu întrerupă viața politică locală, dar și să se abțină de la exercitarea oricărui tip de presiune împotriva reprezentanților aleșilor locali. 

Serviciul de Comunicare al CALM

Fișier:

Rezoluția integrală (tradusă în limba română) a Congresului Autorităților Locale și Regionale al Consiliului Europei din 04.04.2019.

Imprimare