Peste 50 primari și reprezentanți ai autorităților locale participă la reuniunea primarilor parteneri, organizată de inițiativa UE – PNUD „Primari pentru creștere economică” și de proiectul Elveția – PNUD „Migrație și dezvoltare locală”.
Evenimentul reunește toți primarii și primarele care participă în cele două proiecte realizate de PNUD pentru a împărtăși experiență și realizări, dar și pentru a trage concluzii spre sfârșit de an și a învăța lecții. 2022 a fost un an în care primarii au fost mai mult ca niciodată solidari cu oamenii din localitatea lor, ajutându-i să depășească provocările social-economice majore, dar și alături de refugiații din Ucraina, oferindu-le asistență și căldură.
„În aceste vremuri dificile, PNUD susține și mai mult promovarea și implicarea comunităților din Republica Moldova pentru a promova agenda de dezvoltare durabilă la nivel local și pentru a spori reziliența. Inițiativa ‘Primari pentru creștere economică’ a introdus instrumente și practici noi pentru a aborda provocările actuale și viitoare ale municipalităților din țările Parteneriatului Estic, iar cooperarea Elveția-PNUD va continua cu un nou proiect cu accent pe o dezvoltare economică locală mai rezilientă și incluzivă a trei microregiuni și 15 comunități”, a spus Dima Al-Khatib, Reprezentantă rezidentă PNUD în Republica Moldova.
„Dezvoltarea economică regională este una dintre principalele priorități ale Uniunii Europene. Crearea locurilor de muncă locale și generarea de oportunități economice în regiunile Republicii Moldova reprezintă cheia pentru creșterea nivelului de viață al cetățenilor. În cadrul inițiativei ‘Primari pentru creștere economică’, finanțată de UE, autoritățile publice locale au posibilitatea de a-și crea propriile soluții adaptate, ceea ce îi ajuta să răspundă provocărilor de dezvoltare, inclusiv criza energetice și fluxul de refugiați”, a subliniat Magdalena Mueller-Uri, Șefa Secției Cooperare a Delegației UE în Republica Moldova.
„În prezent, există peste 200 de asociații de băștinași și grupuri de inițiativă în întreaga țară. Mai mult de jumătate dintre acestea au fost înființate fără implicarea Elveției și a PNUD, ceea ce este un indicator clar al popularității acestui model de democrație locală. Elveția va continua să sprijine cetățenii, inclusiv migranții, să se implice în procesele de guvernare și să contribuie la dezvoltarea comunităților lor”, a menționat Martin Roch, Șeful Departamentului Cooperare pentru Dezvoltare Economică, Biroul de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.
Reuniunea primarilor parteneri ai celor două proiecte PNUD va dura două zile, 25-26 noiembrie și va implica participanții în mai multe activități de schimb de experiență și sesiuni de învățare.
Imprimare