Peste 2500 de locuri de parcare cu plată vor fi amenajate în următoarele şase luni în centrul Capitalei. Un astfel de proiect de decizie a fost aprobat de către Consiliul Municipat. Potrivit documentului, terenul pentru parcare va fi dat în arendă unui agent economic, notează UNIMEDIA.
Potrivit documentului, şoferii ar putea plăti pentru o oră de parcare de la 4 la 8 lei în funcţie de zonă. Deocamdată nu se ştie exact cum vor arăta parcările modernizate. În acest sens va fi organizată licitaţia pentru desemnarea firmei, care va veni cu tehnologiile necesare. Autorii proiectului optează pentru instalarea camerelor video şi a parcometrelor, iar plăţile ar putea fi efectuate în numerar, prin cartele sau chiar prin SMS.
În proiect, zona de parcare va fi amenajată în perimetrul străzilor Ismail, Alexandru cel Bun, Alexandru Puşkin, Cosmonauţilor, Bănulescu-Bodoni şi 31 August 1989.