Programul Comunitatea Mea și Primăria Slobozia Mare au inaugurat, ieri, 16 august 2021, proiectul de dezvoltare comunitară care prevede îmbunătățirea accesului cetățenilor din localitate la serviciul de aprovizionare cu apă potabilă. Peste 700 de cetățeni din 210 gospodării din localitate au fost conectați la noile rețele de apă, instalate cu suportul USAID, prin intermediul Programului Comunitatea Mea.
Proiectul în valoare totală de 79 de mii de dolari SUA, care a inclus și contribuția cetățenilor, a făcut posibilă extinderea și modernizarea sistemului de aprovizionare cu apă din comunitate, cu 4,7 km de rețele, în beneficiul mediului și al cetățenilor. La fel, din suportul primăriei au fost procurate 7 dozatoare cu dezinfectat, care au fost instalate la fântânile arteziene, pentru a asigura acces sigur la apă potabilă de calitate. Odată cu implementarea acestui proiect, proporția consumatorilor casnici conectați la rețeaua de alimentare cu apă a crescut la 100%.
Primarul localității, Valentina Carastan a mulțumit cetățenilor pentru implicarea în realizarea proiectului. ”Cetățenii au identificat problema accesului la rețeaua de aprovizionare cu apă în cadrul procesului de reactualizare a strategie de dezvoltare comunitară, realizate cu suportul Programul Comunitatea Mea, iar primăria a reușit să atragă finanțare de la USAID și a asigurat cofinanțarea proiectului pentru a îmbunătăți acest serviciu public și crește accesul populației la servicii de aprovizionare cu apă potabila” a menționat dna Carastan, în cadrul evenimentului de inaugurare.
Despre Programul Comunitatea Mea
Programul Comunitatea Mea este programul principal al Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională/USAID în domeniul guvernării locale și are scopul de a susține 77 de autorități publice locale pentru a îmbunătăți serviciile locale, dezvolta comunitățile rurale și asigura o guvernare transparentă și eficientă, responsabilă față de necesitățile cetățenilor. Pentru mai multe detalii despre Programul Comunitatea Mea, contactați Specialistul Comunicare al programului, Tatiana Rusu, la email: trusu@irex.org, sau accesați pagina https://www.facebook.com/ProgramulComunitateaMea.

Imprimare