Peste 15 mii de locuitori din șase sate ale raionului Sângerei pot beneficia de servicii comunale la prețuri accesibile, oferite de o întreprindere municipală specializată. Asta grație unui program comun care presupune formarea a zece clastere în mai multe raioane din Moldova.

Întreprinderea comună Servcom Chișcăreni va deservi localnicii din satele Chișcăreni, Ciuciueni, Coșcodeni, Dumbrăvița, Iezărenii Vechi și Taura Veche. Potrivit studiului de fezabilitate, tariful pentru evacuarea deșeurilor, spre exemplu, va fi de 8 lei per persoană sau maxim 24 de lei per gospodărie, ceea ce este cu 30% mai ieftin decât media pe piață.

Ghenadie Ivascenco susține că modernizarea satelor mici este foarte dificilă și costisitoare, iar unica soluție ca locuitorii acestora să aibă acces la servicii comunale este crearea clasterelor, adică programe comune pe filiera economică. Clasterul de la Sângerei ar fi un exemplu relevant, întrucât a reușit să reunească un număr mai mare de localități. În plus, întreprinderea de prestare a serviciilor comunale a fost dotată cu echipament și utilaj multifuncțional. Tomberoanele pentru gospodăriile casnice și instituțiile publice, echipamentul de profilare a drumurilor și tractorul multifuncțional au fost procurate din grantul în valoare de 100 mii de dolari, obținut prin Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată.

Nu este exclus ca pe viitor, Servcom Chișcăreni să includă și serviciul de pompieri și salvatori, tot cu suportul partenerilor de dezvoltare, susține Silvia Țurcanu. Până atunci însă prioritatea comună numărul unu este evacuarea deșeurilor și dezăpezirea drumurilor pe timp de iarnă. În plus, există și o mare dificultate în realizarea obiectivelor – mentalitatea localnicilor.

Pe parcursul anului 2015, serviciul intercomunitar Servcom Chișcăreni va beneficia de asistență din partea partenerilor de dezvoltare pentru consolidarea capacităților întreprinderii. E vorba de un automobil dotat pentru serviciile de mentenanță și întreținere a rețelelor inginerești, echipament de sudare, echipament pentru întreținerea iluminatului tehnic și altele. Proiectul serviciului intercomunitar este realizat cu sprijinul financiar și metodologic al programului Comun de Dezvoltare locală Integrată, implementat de PNUD Moldova și UN Women, cu sprijinul financiar al Danemarcei.

Imprimare