Campania de informare „Păstrați CALM-ul și integritatea la nivel local” a fost subiectul unei emisiuni realizate la postul public de radio. Potrivit Rodicăi Antoci, președintele Autorității Naționale de Integritate (ANI), cele mai multe sesizări care ajung la ANI vizează autoritățile publice locale care nu respectă regimul juridic al conflictelor de interese. „Împreună cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM), la 23 noiembrie am lansat această   campanie de informare. În acest sens am încheiat și un acord de colaborare cu CALM pentru a desfășura mai multe sesiuni de instruire și informare a primarilor, viceprimarilor, președinților de raion, dar și a consilierilor deoarece în primele luni ale anului curent ANI a constatat 67 de cazuri de încălcare a regimului juridic al conflictelor de interese din partea a 25 de primari, 2 viceprimari, 2 președinți de raion, 4 consilieri locali, 8 funcționari publici și 26 de conducători ai organizațiilor publice.” Potrivit președintelui ANI, marea majoritate a sesizărilor parvin din partea cetățenilor care semnalează o anumită problemă dintr-o localitate  sau denunță o anumită incompatibilitate sau conflict de interese, iar circa 60% sunt în privința acestei categorii de subiecți.

Expertul CALM Viorel Rusu care este și membru al Consiliului Național de Integritate a explicat de ce avem asemenea statistici. „În primul rând, la nivel local sunt cei mai mulți funcționari și de multe ori aceste încălcări nu sunt esențiale în raport cu nivelul central, acolo unde sunt atestate delapidări și averi nejustificate.” Totodată, potrivit expertului CALM și Autoritatea Națională de Integritate poartă o anumită vină deoarece nu a reușit să lucreze suficient de mult cu autoritățile locale.

„În administrațiile publice locale nu prea există servicii juridice, aleșii locali de multe ori nu cunosc specificul legislației în domeniul integrității și din acest motiv se admit diverse încălcări. Avem exemple când soția lucrează de 30 de ani director de grădiniță, iar soțul câștigă în alegerile locale, nu cunoaște legislația și semnează anumite acte ce vizează salarizarea soției. Este evident că legislația trebuie să fie perfecționată în acest domeniu, să fie aplicat principiul individualizării răspunderii, adică pentru o încălcare nesemnificativă nu trebuie să aibă loc încetarea mandatului de ales local.”

Viorel Rusu a afirmat că pe de altă parte, la nivel central sunt prezentate în presă foarte multe cazuri de încălcare a regimul juridic al conflictelor de interese și nimic nu se întreprinde în acest sens. „Credem că ANI are foarte mult de lucru, atât din punct de vedere al perfecționării legislației, cât și a metodelor de lucru, mai ales în raport cu nivelul local trebuie să organizeze instruiri și să ajute, în ultimă instanță să sancționeze pe fapte esențiale, nu în cazuri când se vede clar că nu cu rea intenție a fost admisă o anumită abatere.

Expertul CALM consideră că în caz contrar vor fi create premise de a rămâne fără funcționari la nivel local, acolo și așa se atestă o lipsă acută de cadre. „Avem și situații bizare când primarul se adresează ANI cu privire la un conflict de interese, nu obține un răspuns în vederea soluționării acestuia și peste o perioadă este sancționat. Nu vreau să arunc piatra în curtea ANI, deoarece și eu fac parte din această echipă, ceea ce vreau să spun este că trebuie să lucrăm în echipă.”

Viorel Rusu a atras atenția că mandatul a fost dat aleșilor locali de către cetățeni, care sunt puterea supremă în stat. „Astfel apare întrebarea ce prevalează – votul cetățeanului sau decizia unui inspector de integritate? ANI ar trebui să se axeze mai mult pe măsurile de prevenire, pe perfecționarea legislației și să fie consolidat serviciul de asistență. Recent am avut noi alegeri locale și mulți dintre primarii la primul mandat nu cunosc anumite detalii. Toate aceste obiective ar trebui să se regăsească într-o strategie de lungă durată a ANI”, a punctat Viorel Rusu.

Președintele ANI Rodica Antoci a subliniat că misiunea instituției pe care o reprezintă este de a preveni și de a asigura integritatea funcției publice și cea de demnitate publică, inclusiv prin informarea, educarea și acordarea asistenței metodologice necesare.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare