Începând de astăzi, clienții Aeroportului Internațional Chișinău pot beneficia de serviciile unei parcări multietajate care a fost construită în fața aerogării.

Parcarea are patru nivele și o capacitate de 800 de locuri. Fiecare nivel este marcat cu o culoare diferită: galben, portocaliu, gri şi roş, pentru a identifica mai ușor vehicolul. Fiecare pilon din parcare este dotat cu colţuri reflectorizante din cauciuc şi bordura din cauciuc pentru a evita deteriorarea automobilelor.

La nivelul superior sunt locuri pentru persoanele cu dizabilităţi. Parcarea are două lifturi pentru transportarea persoanelor şi a mărfurilor, rampe de trecere între niveluri pentru vizitători şi vehicule, sistem de control şi supraveghere video, dispozitive de informare şi alte echipamente necesare în conformitate cu standardele europene.

Compania „Avia Invest”, care a luat în concesiune aeroportul, anunță că serviciile vor fi gratuite în prima perioadă de la darea în exploatare a construcției.

Potrivit „Airports Council International Europe”, Aeroportul Internaţional Chişinau este primul aeroport din Europa, la categoria aeroporturilor cu un flux de pâna la cinci milioane de pasageri, care a inregistrat cea mai mare creştere a numărului de pasageri în 2014. Anul trecut, aerogara a deservit 1 781 469 de pasageri, cu 34% mai mult față de anul 2013.

În prezent, pe Aeroportul din Chişinau îşi operează zborurile 19 companii aeriene spre 33 destinaţii din toată lumea.

Imprimare