Comisia Electorală Centrală se va întruni vineri, 17 aprilie, în ședință pentru a crea Consiiile Electorale de CIrcumscripție pentru alegerile locale generale din 14 iunie, transmite UNIMEDIA.
Declarația a fost făcută de către președintele CEC, Iurie Ciocan după ședința de astăzi a comisiei.
În ședința de astăzi CEC a aprobat Planul Calendaristic de desfășurare a alegerilor locale generale.
Planul prevede termenii de constituire a Consiilor Electorale de Circumscripție, procedurile și termenii de depunere a actelor pentru înregistrarea în cursa electorală, termenii de prezentare a rapoartelor financiare, termenii de prezentare a rapoartelor difuzorilor audio-vizuali privind reflectarea campaniei electorale.
În cursa electorală se pot înscrie candidații independenți și partidele politice înregistrate la Ministerul Justiției până la data de 3 aprilie 2015.
Reamintim că la 14 iunie se vor desfășura alegerile locale generale. Potrivit legii, astăzi se dă startul campaniei electorale pentru alegerile locale.