Alesele locale de la primul mandat au preluat din experiența colegei lor Larisa Voloh, primar la al patrulea mandat în comuna Palanca, Ștefan Vodă, președinte al Rețelei Femeilor Primar din cadrul Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM). Evenimentul a avut loc online, la inițiativa CALM, în parteneriat cu Entitatea Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor – (UN Women).

Dominika Stojanovska, reprezentanta de țară UN Women Moldova a declarat în debutul evenimentului că și-ar fi dorit să fim astăzi toate în satul Palanca. Chiar și așa, reprezentanta de țară UN Women și-a exprimat convingerea că vizita de studiu online de asemenea va da rezultate.

Dominika Stojanovska a menționat că este important ca femeile să sfideze cu succes stereotipurile de gen.

Nadejda Darie, secretarul general al Rețelei Femeilor Primar din cadrul CALM a scos în evidență faptul că la 15 octombrie marcăm Ziua Femeilor din mediul rural. „196 de femei au fost alese în funcția de primar la alegerile locale din toamna anului 2019, dintre care 86 sunt la primul mandat. Este rezultatul efortului comun al CALM și UN Women care, de mai mulți ani, prin cooperare reușesc să motiveze femeile, să le convingă de faptul că pot fi adevărate lidere în comunităților lor.”

Îmbrăcată în Ie (un simbol al femeilor din mediul rural), gazda evenimentului Larisa Voloh le-a urat bun venit la Palanca colegelor sale și le-a întâmpinat, virtual, cu flori, mere și gutui. Președintele Rețelei Femeilor Primar din cadrul CALM a făcut o prezentare a localității pe care o conduce de mai bine de 10 ani, demonstrând în imagini cum a arătat Palanca și cum se poate schimba o localitate atunci când are o echipă dedicată.

Reparația Casei de Cultură, a primăriei sau a drumurilor, construcția iluminatului public stradal sau a havuzului din localitate, schimbarea turnurilor de apă, pavarea trotuarelor de pe străzile principale, construcția unei piste pentru bicicliști, inclusiv în contextul în care tot mai multe femei aleg ca mijloc de transport bicicleta – acestea, dar și alte obiective ale administrației locale din  Palanca au devenit posibile, în primul rând, grație calităților și implicării Larisei Voloh.

„Palanca este cel mai salubru sat din zona Ramsar. În incinta Casei de Cultură am construit o sală  de aerobică pentru ca femeile să poată să aibă grijă de sănătatea lor, dar să aibă și un motiv de a se întâlni. Încercăm să creăm condiții mai bune de viață pentru cetățenii noștri”, a declarat Larisa Voloh.

În contextul în care se intenționează atragerea turiștilor la Palanca, autoritățile publice locale au susținut și antreprenoriatul feminin. Asociația Băștinașilor din Palanca, împreună cu primăria și câțiva antreprenori locali au inițiat un proiect ce prevede crearea unei zone turistice internaționale-pilot, cu infrastructură adecvată, care ar servi drept model de dezvoltare turistică în Republica Moldova. În aceeași ordine de idei, băștinașii care decid să revină acasă sunt ghidați de către APL în procesul de inițiere a unor mici afaceri.

Larisa Voloh a prezentat și proiectul „De la femei adunate”, obiectivul căruia este dezvoltarea capacităților antreprenoriale ale femeilor care la o vârstă tânără au devenit mămici și nu au reușit să însușească o profesie. „Ne-am propus să le minimalizăm frica, să le încurajăm, să le ajutăm să-și promoveze măiestria.” Până la pandemie, de două ori pe an la Palanca era organizat un iarmaroc unde femeile expuneau pentru vânzarea lucruri făcute manual, dulciuri, bucate, conserve etc.

O altă concluzie desprinsă din prezentările în cadrul vizitei de studiu online a fost că femeilor nu le este ușor să asigure echilibrul între viața personală și cea personală, dar dacă identificăm prioritățile și discutăm cu cei dragi despre obiectivele pe care ni le propunem, atunci sigur vom reuși.

Larisa Voloh le-a îndemnat pe participantele prezente la eveniment să-și promoveze localitățile, astfel va fi mai ușor de atras investiții, dar și de convins oamenii să revină acasă. „Am observat că mai mulți oameni doresc să își procure o casă și să se stabilească cu traiul în comuna noastră, lucru care ne bucură.”

Alesele locale au fost interesate de etapele construcției rețelei de canalizare în Palanca, despre relația APL cu alte confesiuni religioase, despre metodele de atragere a investițiilor etc.

Vizita virtuală a aleselor locale de la primul mandat la Palanca a avut ca obiectiv consolidarea capacităților acestora, facilitarea schimbului de experiență, dar și crearea oportunităților de comunicare permanentă între acestea și promovarea intereselor lor.

Aceasta, dar și alte 4 vizite online în localități unde femeile primar au generat schimbări majore, fac parte din programul de consolidare a capacităților aleselor locale de la primul mandat lansat de CALM în iulie 2020, cu suportul Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (- UN Women)  și finanțat de Suedia.

Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare