Autorităţile locale din oraşul Seini, judeţul Maramureş, au reuşit să asigure curentul electric, pentru iluminatul public din întreaga localitate, construind o instalaţie de biogaz. Aceasta transformă deşeurile în electricitate, rezolvând totodată şi problema poluării din zonă, scrie presa românească. Acesta este un exemplu pentru localitățile din Republica Moldova, care se confruntă cu problema depozitării deșeurilor și mirosul urât creat de acesta.
Cei mai încântaţi sunt localnicii orașului Sein, mai ales că îi va costa mult mai puţin electricitatea. În plus, mirosul greu care persista până nu de mult în zonă s-a mai atenuat.
Un alt beneficiu adus de acest sistem este acela că va rezolva şi una dintre marile probleme din zonă – poluarea. Aceasta provine de la fermele zootehnice, deoarece oraşul Seini are o lungă tradiţie în creşterea animalelor, dar este şi una dintre cele mai poluate localităţi.
Gunoiul provenit de la fermele zootehnice şi din gospodăriile oamenilor a afectat terenurile agricole. Sprijinite de Ministerul Mediului, prin Banca Mondială, autorităţile locale au găsit o soluţie rapidă: o instalaţie de biogaz. Investiţia se ridică la peste 2 milioane de euro.
Printr-un proces de „digestie anaerobă” într-un container ermetic, bacteriile descompun deşeurile în metan, azot şi dioxid de carbon. Instalaţia captează şi căldura, producând, simultan, şi electricitate. Resturile rămase reprezintă îngrăşământ bio.
Factura pe care primăria o plătea lunar era de peste 40.000 de lei. În plus, dispar şi cheltuielile legate de depozitarea tonelor de deşeuri.
Proprietarii de ferme din zonă sunt deosebit de încântaţi deoarece au rezolvat problema gunoiului şi primesc, în schimbul lui, îngrăşământ bio.