Nu au școală, grădiniță. Cel puțin acum vor avea unde se juca. Este vorba de copiii din satul Elizavetovca, comuna Zagarancea, cărora li s-a construit un teren de joacă, numit și „Orășelul copiilor”. Sâmbăta trecută, acel loc destinat distracției copiilor și odihnei părinților, a fost inaugurat.
Leagăne, tobogan, nisipieră, carusel, pe toate le-a încercat Andrei Basoc. Acesta a spus că demult aștepta ca să aibă așa un loc la el în sat, destinat celor mici. Și părinții, buneii au zis că vor veni cu drag să se odihnească în „Orășelul copiilor”, unde li s-au amenajat și bănci în acest sens. „Nu îmi amintesc vreodată să fi avut așa ceva în sat. Copiii se jucau pe toloacă, în curte, dar nu aveau un loc destinat anume lor. Nu aveau unde să se distreze. Plecau la Ungheni, dar acolo e departe. E foarte bine acum. Am să vin și eu să mă odihnesc”, a afirmat Pelaghia Gurari. Inițiativa de a construi „Orășelul copiilor” din Elizavetovca aparține cetățenilor, cărora li s-a alăturat și Primăria Zagarancea, cu susținerea Consiliului comunal. Cel care s-a implicat la realizarea terenului pentru distracții nu are copii, însă zice că fiecare lucrare a făcut-o din suflet.
El este Dorin Pascaru: „Am sudat, am instalat echipamentele împreună cu consătenii. Chiar dacă nu sunt căsătorit și nu am copii, m-am implicat pentru că îmi place ca satul meu să fie frumos”.
Potrivit primarului comunei, Mihail Burlacu, terenul de distracții din Elizavetovca a costat circa 40 de mii de lei. După părerea dânsului, lucrarea ar fi costat mai mult, dacă nu s-ar fi implicat și localnicii: „Le suntem recunoscători cetățenilor că au muncit până noaptea târziu pentru ca la început de primăvară să le ofere ocazia copiilor să aibă unde se juca. Femeile din sat au pregătit mâncare pentru muncitori”.
La evenimentul organizat cu mult fast a fost prezentă conducerea raionului Ungheni, dar și deputata în Parlament, Valentina Stratan. Totodată, pentru ca accesul spre terenul de joacă să nu fie îngrădit, către ziua inaugurării acestuia a fost reparată și o porțiune de drum, în variantă albă. De notat, în comuna aceasta până acum s-au inaugurat cinci terenuri de joacă în satele Zagarancea, Semeni și, mai nou, Elizavetovca.

Imprimare