Māris Sprindžuks, expert în politici publice, fost viceministru al Agriculturii din Letonia şi fost şef al cancelariei premierului din această ţară, explică pe îndelete ce reforme a făcut Riga în drumul ei spre UE, mai ales, în domeniul agriculturii şi al descentralizării. În ultimii ani, Māris vine des în Moldova, încercând să ajute ţara noastră cu expertiză şi sfaturi.
––––––––––––––––
În luna iunie, câştigând un concurs organizat de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene şi PNUD Moldova, am ajuns pentru prima dată în una din Ţările Baltice. În Letonia, am încercat să aflu cum s-a transformat agricultura ei până la aderarea la Uniunea Europeană şi cum arată ea astăzi, după zece ani de când e membră UE. Concluzia generală este că problemele producătorilor agricoli au fost – şi mai sunt pe alocuri – aceleaşi ca şi în Moldova, numai că integrarea europeană a grăbit mult transformarea şi modernizarea sectorului. Fermierii muncesc la fel de mult ca la noi, doar că tractoarele şi tehnologiile moderne au înlocuit mai toate uneltele manuale de lucru. Şi, în definitiv, unii vorbesc deschis, iar alţii recunosc mai greu că cei care muncesc cu cap câştigă bine din agricultură.
Unul dintre interlocutorii mei a fost Māris Sprindžuks. În ultimii ani, Māris vine des în Moldova, încercând să ajute ţara noastră cu expertiză şi sfaturi. Aşadar, cum vede un leton Moldova şi problemele noastre? Aflăm de la persoana I.
Ţările noastre sunt de pe acelaşi raft
Ţările noastre sunt de pe acelaşi raft: am fost împreună în Uniunea Sovietică şi avem sisteme aproape identice – fie că e vorba de siguranţa alimentelor, de comercializarea lor sau de problemele domeniilor veterinar şi fitosanitar. Este adevărat că noi ne-am făcut această temă acum 10-15 ani. Ca nişte elevi eminenţi, ne-am străduit să aderăm cât mai repede la UE. Eram într-un soi de întrecere cu colegii din alte ţări, pentru că am înţeles că nu toţi cei din Europa doreau extinderea. Şi am făcut totul pentru a prinde primul tren… Cu o asemenea motivare am lucrat foarte repede, dar asta, totuşi, a însemnat nouă-zece ani din momentul semnării Acordului de Asociere, în 1995.
Moldova merge ceva mai în urma noastră, dar constatăm că este foarte hotărâtă să se mişte rapid înainte. Şi dacă am face o comparaţie cu Ucraina, progresul este vizibil. Acum, în procesul de transformare, pentru a vă pregăti structurile administrative, legislaţia şi economia de standardele comerţului mondial şi ale Uniunii Europene, şi pentru ca Moldova să poată exporta pe piaţa comunitară, trebuie să fie armonizate normele de calitate şi sistemele de control. Tocmai de aceea există proiecte de genul celui care, de o jumătate de an, se desfăşoară la Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor. Finanţate, de regulă, de către UE sau de Banca Mondială, scopul lor e ca Moldova să atingă un anume nivel de calitate în domeniul agroalimentar. Iar noi le oferim colegilor moldoveni expertiza şi experienţa acumulată de Letonia în acest sens.
E nevoie de întărit autonomia financiară a localităţilor
Sistemul administrativ din Moldova – central, local şi la nivel de raioane – încă nu s-a reformat definitiv. În Moldova trebuie întărită autonomia financiară a autorităţilor locale – a celor 900 de primării, care sunt foarte slabe şi dependente de centru -, astfel încât mai mulţi banii din impozitele locale, cele pe proprietate şi pe venit, sau o parte din plăţile pentru serviciile comunale să meargă pentru necesităţile locale, educaţie, drumuri etc. Sistemul vechi nu mai este deloc viabil. Şi noi, în Letonia, ne-am chinuit cu reforma administrativă. Nu pot să spun că ea este ideală. Însă principalul e să începi şi să mergi într-o anumită direcţie. Moldova are şansa de a face această reformă ieftin şi repede, cu ajutorul noilor tehnologii. Nu e nevoie de multe centre regionale – este de ajuns un algoritm corect, care să centralizeze aceste servicii de la nivel local.
Am greşit, crezând că ne vom îmbogăţi fără să muncim
Dintre greşeli, voi menţiona faptul că, după 2004, ne-am obişnuit cu banii europeni şi am crezut că totul se va schimba automat, că ne vom îmbogăţi fără să facem eforturi şi să muncim. Şi s-a creat acest boom imobiliar, şi s-a înfierbântat economia, oameni au împrumutat foarte mult de la bănci… De asemenea, n-am reuşit să creăm structuri funcţionale, capabile să reziste capitalismului, iar în 2008-2009 a venit criza. Am ieşit din ea, din fericire, dar există răni nevindecate, mulţi oameni au plecat peste hotare…
O altă greşeală e că şi la noi colhozurile au fost împărţite fără vreo logică. Cel mai rău este că, după 50 de ani de agricultură concentrată, ne-am ales cu o structură fărâmiţată la nivelul anilor ’40. După retrocedarea pământurilor am obţinut o gospodărie medie de 10-15 hectare. Însă noi nu avem nici clima, nici cernoziomurile care există în Moldova, respectiv şi fertilitatea este mai mică, din care cauză mulţi n-au reuşit să supravieţuiască în condiţiile noastre. Au rezistat doar cei care au mers la întărire, au cumpărat sau au arendat mai mult pământ, au început să crească mai multe animale. Această situaţie a generat o migraţie foarte mare a letonilor fie spre oraşe, fie, după aderarea la Uniunea Europeană, spre ţările din Vestul continentului. Satele noastre şi oraşele mici au pierdut între 200-300 de mii de oameni, pese 10% din populaţie.
Subvenţiile nu vă scutesc de concurenţă
Tot la capitolul pierderi aş trece închiderea fabricilor de zahăr. În Europa zahărul e mai scump decât în restul lumii, domeniul este subvenţionat, iar preţul este menţinut artificial. Importul zahărului în UE aproape că e imposibil. Europenii au creat o astfel de politică, încât îi costă mai ieftin să ofere compensaţii pentru a închide fabricile. Iată de ce este important ca, la nivel naţional, să există strategii clare: este o industrie efectivă sau nu, trebuie să vă străduiţi s-o păstraţi sau nu? Şi acest lucru trebuie să fie cunoscut până la aderare pentru ca, atunci când negociaţi, să vă apăraţi interesele. Şi la capitolul vinurilor aveţi nevoie de consultanţi buni, care să vă apere interesele. În plus, cei din industrii trebuie să colaboreze pentru a face front comun.
Este un proces complicat şi greu, căruia ministerul de profil nu îi va putea face faţă de sine stătător. Trebuie să existe organizaţii de profil active şi un dialog între industrie şi minister, dar interesul trebuie să vină de jos. Este important să înţelegeţi că subvenţiile, oferite de Uniunea Europeană, nu vă vor scuti de concurenţa şi lupta pentru piaţa de desfacere.
Noi am trecut deja prin asta. Dar acesta a fost preţul reformelor care, în pofida acestor lacune, ne-a făcut să ne mişcăm mai repede şi să avem o economie puternică. Astăzi, în Letonia, exporturile din domeniul agricol sunt pe al doilea loc după produsele forestiere. Cerealele merg în ţările arabe, iar lactatele – în Rusia şi în alte ţări din Est.
Cine scrie proiectele: fermierul sau consultantul?
Există două niveluri ale sistemului de consultanţă. Statul trebuie să creeze un serviciu consultativ care, la nivel local, transmite informaţiile de bază: cum să completezi corect formularele pentru subvenţii, cum să faci un business-plan sau dosarul pentru proiectele europene – informaţii minime, căci nu toţi au terminat o universitate sau un colegiu. Al doilea nivel sunt consultanţii specializaţi. Dacă vrei să faci o fabrică de vinuri sau de gemuri, e nevoie de consultanţii privaţi, specializaţi pe domenii mai înguste. Ambele niveluri trebuie să se dezvolte, iar fermierul să poată alege. Dacă-i convine consultanţa oferită de autorităţi, optează pentru ea, fiindcă 90% din muncă e contabilitate…
Eu, totuşi, dacă aş fi fermier şi aş vrea să-mi construiesc o fermă de la zero, aş apela la consultanţii privaţi. Este o investiţie mare, e vorba de secretul afacerii, nu vreau ca angajaţii instituţiei publice să aibă acces la aceste date. Dar dacă fermierii aleg să meargă la consultanţii privaţi, mai ieftin este să-i plăteşti pentru volumul de lucru, pentru scrierea proiectului, indiferent de rezultat, decât să plăteşti un anumit procent din suma investiţiei. Aceasta, într-un final, te va costa mai scump.
Ce ar schimba în Moldova…
Letonia a fost la nivelul Moldovei acum 15-20. Problema Moldovei e parcelarea excesivă a agriculturii. Nu există cooperative care să unească mai mulţi fermieri. Fiecare vrea să aibă „al meu”, dar asta este foarte scump. Letonia este un foarte bun exemplu în ceea ce priveşte logica cooperării, modul în care funcţionează agenţiile şi structurile statului, cum să formaţi aceste platforme de dialog, sistemul de lobby, cum să îmbinaţi interesul naţional cu normele UE. Suntem două ţari mici, avem aceleaşi sisteme şi abordări. Este mai simplu să învăţaţi de la noi decât de la Polonia sau Ungaria, ţări mai mari şi cu sisteme ce diferă un pic. De acolo trebuie să luaţi selectiv.
Profil
Māris Sprindžuks a lucrat din 1994 până în 2002 în administraţia publică centrală. A fost deputat, secretar parlamentar la Ministerul Agriculturii (echivalentul funcţiei de viceministru), vicepreşedinte al Biroului de integrare europeană şi şeful Cancelariei premierului leton. Este fondatorul „Corporate & Public Management Consulting Group”, companie ce reuneşte consultanţi din Letonia, România şi Bulgaria.
Autor: Valentina Basiul
