Ministrul Mediului, Gheorghe Șalaru, a participat la a doua ediţie a Conferinţei “Societatea Europeană a Reciclării – Resurse Naturale şi Managementul Deşeurilor”, care s-a desfășurat în perioada 09-10 aprilie la București și a fost organizată de către Asociaţia „Planeta Verde”, transmite Curentul.md.

Gestionarea deşeurilor reprezintă una dintre problemele importante cu care se confruntă  Republica Moldova în activităţile de protecţie a mediului. În prezent, problema deşeurilor se manifestă, tot mai acut, din cauza creşterii cantităţii şi diversităţii acestora, precum şi a impactul lor negativ, tot mai pronunţat, asupra mediului înconjurător. Dezvoltarea urbanistică şi industrială a localităţilor, precum şi creşterea generală a nivelului de trai al populaţiei, antrenează producerea unor cantităţi din ce în ce mai mari de deşeuri.

O problemă importantă a sistemului de gestionare a deşeurilor o constituie aria scăzută de acoperire a localităţilor cu servicii de salubrizare. Astfel, la nivel naţional, doar 50 % din populaţie beneficiază de servicii de salubrizare, ponderea în mediul urban fiind de aproximativ 80 % şi de doar 20 %, în mediul rural.

Strategia privind gestionarea deşeurilor pentru anii 2013-2027 a apărut din necesitatea identificării obiectivelor şi politicilor de acţiune, pe care Republica Moldova trebuie să le urmeze în domeniul gestionării deşeurilor în următorii cincisprezece ani.

Guvernul RM va stabili cadrul legal şi instituţional necesar pentru a sprijini alinierea treptată a practicilor noastre de gestionare a deşeurilor la cele ale Uniunii Europene. Prin intermediul unor parteneriate la nivel internaţional, naţional şi local, va fi încurajată atragerea nivelului necesar de investiţii pentru a permite dezvoltarea durabilă a sectorului, în conformitate cu necesităţile prioritare şi într-un ritm accesibil pentru societate.

Elena Mocreac

Imprimare