Despre situația creată în Municipiul Chișinău după suspendarea din funcție a Primarului General Dorin Chirtoacă, dar și despre referendumul ce va avea loc la 19 noiembrie, curent s-a discutat în emisiunea Ora Primarului de la 10 TV din 12 noiembrie, curent. Invitații emisiunii au fost Alexei Busuioc, primar de Capaclia, Cantemir și Viorel Rusu, expert CALM.
Potrivit expertului CALM, pentru ca o persoană aleasă de cetățeni să fie reținută sau suspendată, trebuie să existe temeiuri importante și mecanisme legale foarte clare: „În cazul în care există pericolul pentru desfășurarea urmăririi penale, când primarul ar putea influența martorii sau să falsifice probele. În cazul lui Dorin Chirtoacă mulți specialiști sunt de părere că există o bănuială rezonabilă de aplicare excesivă a acestor măsuri. Congresul Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei, de asemenea s-a expus pe marginea acestui subiect considerând exagerate măsurile de arest și de suspendare din funcție ale primarului Dorin Chirtoacă”.
Alexei Busuioc a menționat că nu-l cunoaște pe Dorin Chirtoacă, însă urmărind lucrurile care se întâmplă la Chișinău tinde să creadă că Dorin Chirtoacă prezintă un pericol major pentru unii, care se vor cu orice preț la putere.
Alexei Busuioc a amintit că Dorin Chirtoacă a devenit primar de Chișinău în 2007, când comunismul era în plină desfășurare în Republica Moldova și nimeni nu credea că va pleca atât de repede. „Unii spun că primarul general a încălcat Legea, alții spun că este un joc politic, ceea tind și eu să cred. Nu înțeleg de ce în cazul primăriei de Orhei se acceptă un fel de indulgență, chiar dacă în cazul acelui primar există deja o condamnare.”
În ceea ce privește numirea Silviei Radu în funcția de primar interimar, expertul CALM Viorel Rusu admite că avem lapsusuri legislative, dar și deficiențe în aplicarea legislației, deoarece regula fundamentală în cazul respectiv ne spune că reprezentativitatea trebuie păstrată. „În cazul unor autorități alese, populația, prin vot, le transmite mandatul. Astfel, nu poate o persoană care nu a fost aleasă să dețină o funcție electivă pentru că se încalcă un principiu Constituțional important, cel al reprezentativității, ce stipulează că puterea aparține poporului”.
Primarul de Capaclia a amintit că viceprimarul Nistor Grozavu a numit-o pe Silvia Radu în funcție de primar general interimar conform Legii din 2016. „În Lege scrie că primarul general numește viceprimarii, după a doua încercare eșuată a Consiliului municipal Chișinău. Nistor Grozavu nu este primar general. Pe de altă parte, sunt niște lacune în legislație care sunt interpretabile de către unii”.
Potrivit lui Alexei Busuioc, este foarte greu ca un om adecvat , fără a fi membru de pratid să ajungă primar de Chișinău. ”Este greșit să alegem un om politic într-o asemenea funcție, deoarece el automat va politiza totul, iar politicul ne distruge. Oamenii trebuie evaluați după alte criterii, nu după cele politice. Cu cât mai departe vom sta de politic, cu atât mai bine ne va fi tuturor. Sunt oameni buni în această țară, care sunt net superiori multor politicieni”, a accentuat edilul de Capaclia.
În ceea ce privește autoritățile locale, expertul CALM Viorel Rusu a scos în evidență faptul că în ultima perioadă de timp se observă un control abuziv și excesiv din partea autorităților centrale, sub diferite forme, încălcându-se un principiu foarte important, cel al previzibilității și securității juridice. „Organismele Consiliului Europei au constatat, de asemenea, aceste derapaje, ceea ce ar trebui să pună pe gânduri autoritățile centrale. Orice om, care chiar dacă nu are studii juridice, analizează ceea ce se întâmplă și își face propriile conluzii. Organele de drept ar fi bine să se întrebe dacă nu cumva problema e și în ele”.
Alexei Busuioc a mai spus că lupta cea mare se dă la Chișinău, deoarece partidul care va câștiga capitala are toate șansele să-și asigure victoria în următoarele alegeri parlamentare.