Ambasadorul Ștefan Gorda a efectuat o vizită de lucru în oraşul Burgas, în cadrul căreia a avut o întrevedere cu Primarul Dimitar Nikolov. Deplasarea a avut loc în contextul eforturilor de consolidare a contactelor cu autoritățile locale și regionale din statul de reședință, informează Provincial.
Pe durata discuției a avut loc un schimb de opinii pe un spectru de subiecte care au vizat atât cooperarea bilaterală moldo-bulgară, cât și subiecte pertinente pentru consolidarea relațiilor între localitățile din cele două state și preluarea experienței bulgare de transformare europeană a țării.
Interlocutorii au vorbit inclusiv despre noi oportunități de studii pentru tinerii moldoveni, amplificarea contactelor interumane și desfășurarea unor schimburi în domeniile educației și culturii şi au agreat oportunitatea identificării unei localități din Republica Moldova în vederea stabilirii relațiilor de înfrățire cu oraşul Burgas.
Un subiect separat al discuțiilor l-a constituit posibilitatea cooperării în domenii precum infrastructura regională, transportul, mediul de afaceri, schimburile comercial-economice, prin cooperarea directă dintre oamenii de afaceri, colectivele culturale și mediul academic. Identificarea mecanismelor eficiente pentru protejarea drepturilor conaționalilor noștri, în contextul Acordului bilateral privind migrația forței de muncă, semnat de curând între autoritățile celor două țări, a constituit de asemenea o temă aparte a preocupărilor celor doi oficiali.
Precizăm că, Burgas este al patrulea oraș ca mărime al Bulgariei, un important port maritim, centru economic, turistic si cultural al Bulgariei, este locul unde muncesc, preferă să se odihnească ori își fac studiile mulți cetățeni moldoveni.
Elena Ivanov