În perioada 13-15 iunie, curent, o delegație a Congresului Autorităților Locale și Regionale a Consiliului Europei (CoE) va efectua o vizită de monitorizare în Republica Moldova. Scopul vizitei este evaluarea stării democrației locale în Republica Moldova. Astfel, raportorii CoE pentru democrația locală și regională Marc Cools și Gunn Marit Helgesen vor avea întrevederi cu CALM, cu președintele Parlamentului Andrian Candru, cu președinți ai Comisiilor Parlamentare, cu reprezentanți ai Guvernului RM, cu președintele Curții de Conturi, dar și cu societatea civilă. În cadrul reuniunilor vor fi abordate mai multe subiecte, printre care starea democrației locale în Republica Moldova; implementarea Foii de parcurs și a recomandărilor Congresului 411 (2018).

Evoluții recente privind autoguvernarea locală în Republica Moldova; situația actuală a strategiei de descentralizare; competențele Congresului Autorităților Locale din Moldova și interacțiunea cu guvernul central; mecanismele de consultare cu autoritățile locale privind proiectele legislative, financiare și de alt ordin sunt, de asemenea, subiecte de care raportorii CoE sunt interesați.

Situația financiară a autorităților locale (articolul 9 din Carta europeană a autonomiei locale); condițiile mandatului aleșilor locali; protecția juridică a autoguvernării locale și accesul la instanțele naționale; cooperarea inter-municipală și  dezvoltarea regională în Republica Moldova se vor regăsi în agenda raportorilor Consiliului Europei.

Congresul Autorităților Locale și Regionale din Europa (CALRCE) a fost înființat în 1994, în calitate de organ consultativ al Consiliului Europei.  El funcționează pe baza Rezoluției Statutare 2000 (1) a Comitetului Miniștrilor al Consiliului Europei.

Departamentul de Comunicare al CALM

Imprimare