Compania de construcții VolkerWessels din Olanda pare că a găsit o alternativă pentru materialul din care vor fi construite drumurile în viitor. Nu e glumă, minţile oamenilor de acolo s-au gândit să aştearnă pe pământ plastic reciclat în loc de asfalt.

Încă o dată repetăm, nu este o fantezie oarecare. Compania aduce argumente şi motive suficiente pentru a-şi implementa ideea cât mai curând. Primul dintre ele ar fi că acest material este convenabil din punct de vedere a resurselor şi faţă de mediul înconjurător.

Cu alte cuvinte, miliardele de tone de gunoi din masă plastică, de pe tot globul, îşi vor găsi în sfârşit locul potrivit pentru a fi „depozitate”. Este de specificat că astfel de drumuri nu vor emana în atmosferă dioxid de carbon, precum cele actuale. VolkerWessels mai propune ca materia primă să fie prioritar colectată din marele bazine acvatice ale lumii, acolo unde există deja insule de gunoi.

Un alt argument ar fi lipsa de întrebări la categoria calităţii unor astfel de drumuri. Precum sunt piesele unui puzzle sau al unui joc LEGO, aşa vor fi construite şi acestea. Blocuri separate vor fi fabricate la o uzină specială, iar în timp dacă o bucată de drum se va „defecta”, aceasta va fi uşor înlocuită.

O imagine a conceptului infrastructural arată că aceste blocuri din plastic sunt goale în interior, iar acest lucru constituie un avantaj. Astfel, va putea fi posibil cu uşurinţă de a instala ţevi pentru canalizare, cabluri electrice sau de telecomunicaţii.

628c71c1dbfe890d485cf8a33c

Nu îl ultimul rând olandezii dau asigurări că drumurile care vor fi create de ei vor fi mult mai rezistente decât cele de asfalt, rezistând la temperaturi de la -40 până la +80 de grade Celsius. Mai mult, masa plastică se va putea acomoda uşor cu orice tip de sol.

Este un proiect ambiţios şi le dorim mult succes olandezilor în a-l implementa, însă cu siguranţă mai sunt şi alte probleme care trebuiesc rezolvate privind siguranţa acestui tip de drum.

Imprimare