Comunicarea, informarea și asistenta tehnică a APL privind noul sistem al finanțelor publice locale a constituit genericul seminarelor petrecute cu primarii și contabilii localităților din raioanele Soroca și Anenii-Noi și Taraclia. Noul sistem de finanțare a primăriilor, adoptat prin modificarea Legii finanțelor publice locale, revoluționează modul în care se formează bugetele locale. Acesta prevede formule mai echitabile de calculare a transferurilor de la bugetul central, bazate pe numărul populației, capacitatea fiscală și teritoriul fiecărei localități, elimină raioanele din sistemul de transferuri de la bugetul central către bugetele localităților, și încurajează colectarea mai activă a impozitelor și taxelor locale.
Primarii sînt instruiți de un grup de experți practicieni care au dat răspuns la toate întrebările celor prezenți. Seminarele au fost desfășurate în două etape.
Amintim că Congresul Autorităților Locale din Moldova în parteneriat cu Cancelaria de Stat și Ministerul Finanțelor, împreună cu partenerii de dezvoltare, se vor deplasa în toate raioanele ţării pentru a explica în detalii noua modalitate de formare a bugetelor locale, raporturile dintre autorităţile centrale şi cele locale în ceea ce priveşte formarea bugetelor, şi alte aspecte de interes pentru primării.