Aproximativ 2000 de primari, președinți de raion, viceprimari, vicepreședinți și secretari de consilii au participat la evenimentul festiv dedicat Zilei profesionale a autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, organizat în premieră de Guvern. Având în spate mai mulți ani de experiență, funcționarii locali au subliniat că apără interesele comunităților și încearcă să facă față nevoilor oamenilor din localitățile pe care le reprezintă.
Atât primarii cât și președinții de raion din toate regiunile țării, prezenți la eveniment, au menționat că au o responsabilitate enormă față de oameni, iar pe prim plan sunt nevoile localnicilor.
„Primar într-o comunitate este un lucru foarte responsabil fiindcă noi suntem, cum a spus doamna președinte Sandu, noi suntem în prima linie, cei care răspundem de primul contact cu cetățeanul, noi suntem acei care cunoaștem nevoile cetățeanului, noi suntem acei care suntem responsabili de îndeplinirea acestor obiective”, a spus primarul comunei Gangura, Marcel Bobeica.
„Ca și președinte de raion am lucrat la proiecte transfrontaliere. Am finalizat trei proiecte transfrontaliere cu județul Galați, două și cu județul Vaslui, un proiect și pe domeniul sănătății cu renovarea și reparația Centrului de Sănătate Hîncești”, a menționat președintele Consililului Raional Hîncești, Iurie Levinschi.
„În primul mandat de viceprimar când activam în 2015-2019 și ceea ce este acum sunt net superior mai multe oportunități, sunt atât de multe oportunități încât nu sunt sigur dacă noi vom reuși să le valorificăm pe toate, dar în contextul integrării în Uniunea Europeană sunt sigur că oportunități vor apărea și mai multe”, a specificat primarul satului Sireți, Leonid Boaghi.
Prezenți la evenimentul festiv au fost șefa statului Maia Sandu și premierul Dorin Recean.
„Viitor european, bunăstare locală, este ceea ce vrem să oferim tuturor concetățenilor noștri. Vrem ca oamenii să simtă în satele și în orașele în care locuiesc schimbările în bine pe care le aduce procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru că aderarea la UE înseamnă pace și condiții bune de viață, mai multe resurse pentru drumuri, canalizare, apeducte, grădinițe, școli”, a declarat Maia Sandu.
„S-au investit deja peste 800 de milioane de lei în aceste proiecte „Satul European” și asta este cea mai mare investiție la nivel de sate și raioane, de la independență încoace și acest program continuă. Următorul apel „Satul European 2024” deja a fost anunțat. În acești următorii câțiva ani să accentuăm apă, canalizare și stațiile de epurare a apei”, a punctat prim-ministrul Dorin Recean.
Premierul a mai menționat că a fost aprobat Planul de dezvoltare 2024-2026, ceea ce înseamnă încă 100 de proiecte investiționale și 155 de proiecte de dezvoltare a localităților. De asemenea, 190 de localități vor fi conectate la sistemul public de alimentare cu apă potabilă. Evenimentul a fost organizat cu prilejul Zilei profesionale a autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală, marcat la întâi februarie.