În perioada 10-11 decembrie, aleșii locali din raioanele Strășeni, Ialoveni, Hâncești și Cimișlia s-au reunit în cadrul ședințelor Asociațiilor teritoriale ale CALM din aceste regiuni ale Republicii Moldova. Alături de primari, la eveniment au participat reprezentanți ai secretariatului CALM dar și ai Consiliilor raionale.

Este o continuare a seriilor de vizite pe care reprezentanții secretariatului CALM le întreprind în raioanele Republicii Moldova după alegerile locale, obiectivul principal fiind alegerea organelor de conducere ale fiecărei asociații teritoriale. Este o procedură importantă și firească, în contextul în care după acest scrutin s-au schimbat o parte din reprezentanții APL.

Astfel și filialele CALM din Strășeni, Ialoveni, Hâncești și Cimișlia și-au ales câte un președinte, doi vicepreședinți și secretarul.

Totodată, în revistă au fost trecute mai multe subiecte ce îi preocupă pe aleșii locali, printre acestea fiind autonomia financiară limitată și problemele cu care se confruntă aleșii locali din cauza acestor realități. Neconcordanța dintre competențele proprii dar și cele adiționale și resursele financiare disponibile a fost un alt subiect abordat de primari. Cei prezenți la evenimente au vorbit și despre delegarea competențelor autorităților administrației publice locale în domeniul apărării naționale, fără de alocare a mijloacelor financiare necesare realizării acestora, dar și fără instituirea unor noi posturi de specialiști în cadrul primăriilor. Directorul executiv Viorel Furdui a adus la cunoștință faptul că Avizul elaborat de CALM pe marginea acestui proiect de lege cu explicații privind neconstituționalitatea acestor decizii a fost expediat Ministerului Apărării.

Politicile actuale care sunt în dezbateri, inclusiv în Parlament, de asemenea au fost în vizorul aleșilor locali. Cotele noi de partajare cu APL a impozitului pe venitul persoanelor fizice și a venitului persoanelor juridice ar consolida resursele financiare disponibile pentru autoritățile locale. Totodată, s-a făcut un schimb de opinii privind etapa implementării proiectului Băncii Mondiale care vine în susținerea autorităților locale în ceea ce privește evaluarea și înregistrarea terenurilor. Aleșii locali doresc ca acest proces de evaluare și înregistrare a terenurilor să aibă loc cât mai curând, astfel încât să nu mai fie ratate atâtea venituri în bugetele locale.

Expertul CALM Alexandru Osadci a vorbit despre fondurile investiționale, dar și finanțările disponibile pentru APL, cum ar fi Fondul Ecologic, Eficiența Energetică etc, dar și lipsa finanțării adecvate din cadrul acestor fonduri.

În același timp, au fost prezentate mai multe informații pentru primarii la primul mandat, inclusiv despre serviciile pe care le prestează CALM pentru APL.

Până la acest moment s-au reunit în ședințe asociațiile teritoriale ale CALM din Ocnița, Briceni, Drochia, Dondușeni, Cantemir, Leova, Nisporeni, Strășeni, Ialoveni, Hâncești, Cimișlia și Cahul.

Evenimente similare vor avea loc și în celelalte centre raionale.

Serviciul de Comunicare al CALM





























Imprimare