Primarul municipiului Bălți, Nicolae Grigorișin, a vorbit la ședința Guvernului care a avut loc în localitatea sa despre efectele lipsei descentralizării financiare, patrimoniale, administrative etc.

 Sunt recunoscător că ați decis să organizați această ședință a executivului în orașul nostru. Din păcate, Republica Moldova înseamnă astăzi pentru mulți doar Chișinăul.”

Nicolae Grigorișin a solicitat modificarea Legii 397 cu privire la finanțele publice locale, astfel încât în bugetul local al municipiului Bălți să ajungă 100% din impozitul pe venitul persoanelor fizice și 50% din impozitul persoanelor juridice care activează în această localitate. „Ar fi o realizare necesară în contextul în care în Bălți se colectează 2, 2 miliarde de lei în formă de impozite și taxe. La noi se întorc doar 700 milioane de lei, dintre aceștia 500 de milioane sunt în calitate de transferuri pentru salariile învățătorilor și angajaților grădinițelor, dar și pentru întreținerea acestor instituții. Noi nu putem să supraviețuim cu 200 de milioane de lei, este o problemă majoră care trebuie urgent soluționată.”

Un alt subiect abordat de edilul municipiului a vizat imposibilitatea  administrației publice locale de a repara strada Kiev din localitate, pentru aceste lucrări nici 10 bugete locale nu ar fi de ajuns.

Totodată, edilul a solicitat reîntoarcerea terenurilor care sunt în gestiunea Moldsilva, în contextul în care cetățenii consideră APL responsabile de tot ce se întâmplă în aceste zone.  „Lacul Orășenesc, Lacul Comsomolist și alte zone verzi sunt în gestiunea Moldsilva și noi nu putem face curat acolo, nu putem să creăm condiții, iar cei de la Moldsilva dau în arendă aceste teritorii agenților economici care, fără efort, câștigă bani doar încercuind aceste zone cu garduri. Oamenii din Bălți ne cer să le asigurăm accesul către aceste zone pentru a se plimba, dar noi nu putem avea acces acolo, ceea ce este inadmisibil.”

Potrivit lui Nicolae Grigorișin o situație similară se atestă și în cazul  cimitirului din Bălți. „Unii reprezentanți ai bisericii au însușit mai multe parcele de pământ și le vând cu 10 mii de lei pentru o înmormântare, ceea ce nu este corect. Vă rugăm să transmiteți primăriei aceste loturi de teren pentru ca noi să putem asigura această activitate.”

Eliberarea de către APL a autorizațiilor de  construcție, modificarea prețurilor tarifare pentru ca să nu plătească câte o sută de lei și cei care construiesc o mică tarabă, dar și cei care construiesc clădiri multietajate, tergiversarea implementării proiectului privind delimitarea terenurilor și alte subiecte comune pentru toate autoritățile publice locale, au fost, de asemenea, aduse în atenția reprezentanților Guvernului.

Nicolae Grigorișin și-a exprimat speranța că Guvernul va răspunde acestor solicitări și va veni în ajutorul locuitorilor acestui oraș, mai ales că în ultimii 30 de ani nimeni nu a ajutat Bălțiul, iar probleme s-au acumulat foarte multe.

Imprimare