Dragi femei din administrația publică locală! La fiecare început de martie avem un prilej în plus pentru a ne exprima recunoștința și încântarea pentru tot ceea ce reușiți să faceți în comunitățile locale pe care le reprezentați. Știm că multe dintre Dvs ați avut motive dar și oportunități de a vă afirma în alte domenii sau chiar de a pleca în alte țări. Știm că de cele mai multe ori jertfiți cu timpul pe care ar trebui să-l dedicați copiilor și familiilor Dvs în favoarea nenumăratelor necesități din comunitățile Dvs. Congresul Autorităților Locale din Moldova Vă asigură de toată admirația pentru reușitele Dvs profesionale, pentru faptul că prin dedicația și dăruirea Dvs reușiți să schimbați realitățile din satele și orașele noastre și să insuflați speranță într-un viitor mai bun aici, acasă! Rezultatele activității Dvs îi motivează și pe alți oameni să se implice, să-și vadă viitorul în localitățile în care s-au născut și au crescut. Vă dorim să rămâneți la fel de frumoase, energice, ingenioase, să fiți sănătoase și să aveți multe alte realizări! Să vă bucurați de aprecierea colegilor și a alegătorilor, de rodul muncii Dvs, de liniștea serilor calde în sânul familiei, de oportunitatea de a fi în preajma unor oameni dragi!   

Cu deosebit respect, 

Echipa Congresului Autorităților Locale din Moldova

Imprimare