Pe data de 16 februarie curent, în capitala Greciei, Atena, a avut loc ședința Comisiei de Monitorizare a Congresului Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei. Republica Moldova a fost reprezentată de membrii CALM, Valentina Casian, primar de Strășeni, Dorin Chirtoacă, primar de Chișinău şi Violeta Crudu, primar de Cruzești. Potrivit edililor, întrunirea a purtat un caracter consultativ, iar ei au avut oportunitatea de a aborda de la tribuna acestui for important problemele cu care se confruntă APL din Republica Moldova.
Primarul de Strășeni, Valentina Casian, a specificat valoarea adăugată a unor astfel de întruniri, care sunt un prilej bun de a compara progresele pe segmentul descentralizării cu cele ale altor țări, de a vedea în ce măsură strategiile naționale corespund principiilor europene, de a comunica activ cu colegi din diferite state, dar și de acumula experiențe valoroase: ”Comitetul de Monitorizare al Congresului autorităților locale și Regionale al Consiliului Europei este un organ consultativ al Consiliului Europei, ce oferă un loc privilegiat de dialog, unde reprezentanții puterilor locale și regionale dezbat problemele comune, își confruntă experiențele, în special, asupra aplicării principiilor Cărții Europene a Autonomiei Locale. Agenda a cuprins subiecte privind dezvoltarea democrației locale și regionale în Europa – Finanțarea autorităților locale în scopul asigurării posibilității de dezvoltare în armonie cu Carta Europeană a Autonomiei locale; migrația – probleme, constatări; lupta cu corupția.”
Totodată, în cadrul ședinței, s-a menționat despre necesitatea unei analize din partea Comitetului de Monitorizare privind administrarea neconformă în unele țări, cu abateri de la Carta Europeană, problema necunoașterii Cartei Europene a Autonomiei Locale de către autorități, judecători, avocați.
În același timp, s-a subliniat că unele prevederi ale Cărții Europene sunt lipsite de fermitate, exactitate. Astfel, acestea atrag după sine imposibilitatea de a fi folosite în instituțiile de drept.
Toate aspectele menționate au fost cuprinse în Rapoartele de Monitorizare privind dezvoltarea democrației locale în diferite țări, membre a UE (Estonia, Turcia, Malta), audiate și aprobate de membrii Comitetului de Monitorizare, cu completările și sugestiile reprezentanților țărilor participante la această reuniune.
În context, primarul de Cruzești, Violeta Crudu, a subliniat: „Am participat pentru prima dată la o întrunire de așa anvergură. Mi-am dat seama că expertiza pe care o asigură CALRE, dar și recomandările pe care le emite sunt foarte importante pentru dezvoltarea democrației locale în toată lumea. Nu numai că sunt punctate probleme, dar sunt și identificate soluții. S-a discutat despre situația din Turcia, unde au fost închiși mai mulți primari și consilieri locali. Am discutat cu mai mulți colegi din Grecia sau Elveția. De la ultimii, am vrut să aflu cum funcționează grădinițele, deoarece activitatea acestora a devenit o problemă presantă în municipiu.”
Amintim că, în premieră, pe data de 7 iulie 2016, a fost semnat un acord trilateral între CALRE al Consiliului Europei, Guvernul Republicii Moldova şi CALM, document care stipulează pașii pe care urmează să-i întreprindă autoritățile centrale pentru a elimina restanțele enorme și discrepanțele în domeniul descentralizării şi democraţiei locale. CALM conlucrează strâns cu Congresul Autorităţilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei în procesul de promovare a democrației și autonomiei locale. Congresul este un organ special, compus din reprezentanţii APL aleşi din toate ţările-membre ale Consiliului Europei, care este abilitat cu promovarea principiilor Cartei Europene a autonomiei locale, inclusiv prin monitorizarea ţărilor-membre. Delegaţia Republicii Moldova la Congres este, practic, în întregime compusă din membrii CALM.