Primarul satului Chișcăreni din raionul Sângerei și membrii familiei acestuia sunt primele trei persoane din această localitate diagnosticate cu coronavirus. Primarul, soția acestuia și feciorul sunt printre primii pacienți care vor fi tratați la spitalul republican din Bălți. Militarii au apărut în Chișcăreni pentru a atenționa oamenii să rămână în casele lor.

Fostul primar al localității, actualul consilier Silvia Țurcanu a afirmat pentru calm.md că primarul s-a infectat în încercarea de a-i convinge pe oamenii care au revenit în satul de baștină să stea două săptămâni în casă. „La 16 și 23 martie am participat alături de primar și alți consilieri în cadrul ședinței Comisiei pentru Situații Excepționale. S-a discutat mult despre persoanele care au revenit de peste hotare și cunoașteam că primarul a vorbit cu fiecare dintre aceștia. Cred că totuși undeva a fost o sursă de infecție”, a explicat consilierul. Potrivit Silviei Țurcanu, membrii familiei primarului sunt printre primii pacienți care vor fi tratați la spitalul republican din Bălți.

Comuna Chișcăreni  are 5700 de locuitori, iar de peste hotare au revenit câteva zeci de persoane. Silvia Țurcanu a făcut apel către cetățeni să spună dacă vin din zone cu risc sporit de infecție. „Dacă primarul și familia acestuia s-au îmbolnăvit înseamnă că cineva din localitate este infectat și poate merge la magazin, la farmacie sau la poștă.”

Printre persoanele care au intrat în contact cu alesul local din Chișcăreni sunt mai mulți angajați ai primăriei, dar și alți locuitori. Acum, toți acești oameni trebuie să respecte regimul de carantină. Despre acest lucru le-au spus și militarii care au apărut în localitate în a doua jumătate a zilei de luni, 30 martie.

Potrivit Silviei Țurcanu, bugetul local are bani în fondul de rezervă dar nu se cunoaște de unde pot fi procurați dezinfectanții și alte lucruri necesare pentru a preveni răspândirea infecției. „Pe de altă parte, în condițiile în care toată lumea care lucrează în primărie a intrat în contact cu primarul, cine acum ar trebui să caute și să aducă acești dezinfectanți?” Cu toate acestea, consilierul local consideră că ceva trebuie de întreprins deoarece nu se cunoaște câtă infecție este la ora actuală în Chișcăreni. Silvia Țurcanu a afirmat că atât timp cât primarul este internat, viceprimarul va fi cel care va gestiona treburile localității, doar că de acasă. „Și premierul Marii Britanii e în carantină și conduce cu țara”, a afirmat fostul primar.” În alt context, Silva Țurcanu i-a rugat pe primarii din RM să se protejeze. „Situația e gravă, iar alături de medici și polițiști, primarii sunt lăsați fără arme în prima linie.”

Până la ora actuală și doi președinți de raion (Cahul și Ștefan Vodă) s-au infectat cu COVID-19.

 Ana Moraru, Serviciul de Comunicare al CALM

Imprimare