Obiectivul autorităților centrale, dar și a celor locale este de a transforma Republica Moldova într-o țară europeană, în care oamenii trăiesc în bunăstare și siguranță, a declarat șefa statului, Maia Sandu, la evenimentul festiv dedicat Zilei profesionale a autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală. În ultimii doi ani, a mai spus președinta, au fost făcuți pași importanți în calea aderării noastre la blocul comunitar, dar trebuie să demonstrăm încă o dată că alegerea drumului european este și al cetățenilor, nu doar al guvernării.
„Contribuția Dvs. la referendumul din această toamnă, când oamenii vor face o alegere importantă nu doar pentru viața lor, dar și pentru viața copiilor și nepoților lor, pentru soarta țării este crucială. Dragi primari și aleși locali, voi sunteți în prima linie față de nevoile oamenilor din țara noastră. Pe umerii voștri stă îndeplinirea celor mai urgente așteptări – apă la robinet, drumuri bune, transport sigur, școli și grădinițe moderne, sate și orașe amenajate. Dar țara noastră are acum, prin intrarea pe făgașul integrării europene, o șansă istorică pentru dezvoltare”, a spus Maia Sandu.
Amintim că, la sfârșitul anului trecut președinta Maia Sandu a solicitat Parlamentului să organizeze în toamna acestui an un referendum privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. În acest sens, Legislativul a operat recent modificări la Codul Electoral care să permită organizarea unui asemenea scrutin în aceeași zi cu alegerile prezidențiale. Experții susțin că acestea au fost efectuate în grabă și există mai multe neclarități.