Echipa ADR Centru a participat la data de 08.05.2020, la o ședință de lucru în cadrul proiectului regional „Reabilitarea și conectarea drumului local L165 la drumul național R20 și Coridorul Regional nr.13. Ședința s-a desfășurat în cadrul vizitei de monitorizare a lucrărilor pe șantierul de la Rezina.

Întrunirea a avut loc cu participarea reprezentanților antreprenorului responsabil de executarea lucrărilor, autorului de proiect, responsabilului tehnic, precum și reprezentantului beneficiarului – CR Rezina.

În cadrul acestei întrevederi s-a stabilit că lucrările se desfășoară în conformitate cu graficul de execuție. Au fost finalizate lucrările de construcție a trotuarelor pe teritoriul satului Lalova, iar la momentul actual se lucrează asupra șanțurilor de scurgere a apelor pluviale.

Pentru anul 2020, din Fondul Național de Dezvoltare Regională, pentru acest proiect, a fost alocată suma de 11 mil. lei, la care se adaugă suma de 30 mil. lei din partea Fondului Rutier. Pînă la momentul actual, în cadrul acestui proiect regional, au fost executate lucrări de 48 mil. lei.

Autoritățile locale îți propun ca prin implementarea acestui proiect regional de dezvoltare să asigurare o conectivitate rutieră durabilă, în condiții de siguranță și cost-eficiente pe tot parcursul anului, pentru a sprijini dezvoltarea regională și creșterea bunăstării populației.

De asemenea, aceste investiții vor reduce timpul de intervenție pentru: serviciile situații excepționale, pompieri, servicii de urgență medicală, servicii de pază de stat sau particulare, precum și servicii de dezăpezire.

Imprimare