Peste 200 de locuitori ai satelor Temeleuți și Văscăuți din raionul Florești vor avea în curând apă potabilă în gospodării. În cele două localități a fost finalizată cu succes construcția rețelelor de apeduct, ce urmează a fi conectate în viitorul apropiat la Apeductul „Zăluceni-Târgul Vertiujeni-Vertiujeni”. Investițiile au fost realizate în cadrul programului Național Satul European, informează PROVINCIAL cu referire la ONDRL.

Astfel, în cadrul proiectului „Serviciu durabil de asigurare cu apă potabilă extins în satul Temeleuți”, au fost construite 14,3 km de rețele de distribuție și montat un rezervor de apă, cu o capacitate de 50 de m3. Odată cu punerea în funcțiune a apeductului, va fi îmbunătățit accesul la apă potabilă pentru aproximativ 390 de gospodării casnice cu 1100 de locuitori. Printre beneficiari se numără și 6 instituții publice – gimnaziul, grădinița, casa de cultură, oficiul medicilor de familie, primăria și biserica, dar și 6 agenți economici.

Valoarea totală a investiției în acest proiect se ridică la 7.148.592 de lei, bani alocați de către Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Totodată, statul a acordat sprijin financiar pentru implementarea unui proiect similar în satul Văscăuți.

Aici au fost construite 15,3 km de rețele de distribuție și montat un rezervor de apă, cu o capacitate de 50 de m3. Astfel, aproximativ 300 de gospodării casnice cu 940 de oameni vor beneficia de acces îmbunătățit la apă. Beneficiari mai sunt 7 instituții publice, precum: grădinița, școala primară, oficiul medicilor de familie, primăria, două cămine culturale, biblioteca, dar și 6 agenți economici. Valoarea totală a investiției se ridică la 7.232.100 de lei.

Primarii din Temeleuți și Văscăuți, Lilia Sîrbu și Oleg Podborschi, spun că oamenii din cele două localități nu au avut niciodată acces centralizat la apă potabilă, iar localnicii așteaptă această facilitate de zeci de ani. Mai mult, în ultimii ani, majoritatea fântânilor au secat, iar, în timpul verii, oamenii sunt obligați să meargă de la o fântână la alta în căutarea apei.

Menționăm că cele două localități urmează să fie conectate la Apeductul „Zăluceni-Târgul Vertiujeni-Vertiujeni”, în cadrul unui nou proiect, ce urmează să fie implementat de ADR Nord.

Imprimare