Cartierul Valea Curechiului din orașul Drochia a căpătat o nouă viață. Aici au fost amenajate două terenuri de joacă, un teren de sport și o pistă pentru alergare. Oamenii care locuiesc în preajmă salută schimbările care se fac și spun că anterior acest teritoriul era părăsit și neîngrijit.
„Cum era, clar lucru că acum este foarte frumos și este foarte bine. O construcție părăsită și timp de 30 de ani tot ne uitam la ea din toate părțile. Dar acum e frumos, e bine. A rămas să pună până la urmă, să facă.”
„Ce-mi place, au făcut aici pentru copii. Aici erau niște dărâmături, dar așa este bine, este foarte bine. Eu trăiesc în casa asta și cealaltă parte au făcut, trebuie să mai facă”, spun locuitorii, transmite Știri.md cu referire la tvn.md.
În cadrul proiectului de revitalizare, au fost montate 2 porți de fotbal, au fost instalate 36 de bănci, 4 balansoare, 4 tobogane, 4 leagăne, 4 bănci pentru copii și 38 de urne pentru gunoi.
Nina Cereteu, primărița orașului Drochia: „Anterior acolo era un dezastru total. Astăzi avem o zonă de odihnă și recreere pentru locuitorii din zonă și nu doar frumos amenajată. Mai avem de lucru, evident. Toate lucrările capitale au fost deja finalizate. Paralel cu acest proiect, suntem la începutul lucrărilor din Solidarity Fund, un proiect complementar la acest proiect de revitalizare. Construim două stații auto cu magazin încorporat, care urmează să fie prin concurs atribuit unor agenți economici începători.”
Valoarea totală a proiectului constituie 9,6 milioane de lei, bani finanțați din sursele Fondului Național pentru Dezvoltare Regională și Locală și implementat de ADR Nord.