O minte sănătoasă într-un corp sănătos, ghidându-se după acest principiu, locuitorii satului Sireţi din raionul Străşeni se vor bucura, în scurt timp, de un nou teren de sport în aer liber, dar şi de un parc public. Proiectul a fost iniţiat de autorităţile locale şi este susţinut de Biroul Relaţii cu Diaspora, PNUD Moldova, Guvernul Elveţiei şi Asociaţia Băştinaşilor din localitate. Responsabilii spun că vor astfel să promoveze un mod sănătos de viaţă, relatează Mesager.

 Din pasiunea pentru performanţă, mai mulţi elevi din Sireţi se antrenează pe acest teren neamenajat, iar alţii merg să facă sport la câţiva kilometri distanţă, în partea cealaltă a satului. Decizia de a construi un teren sportiv amenajat, precum şi un parc public, i-a bucurat atât pe copii, cât şi pe cei vârstnici.

„Este un pas foarte important. Vom avea un teren nou şi vom juca aici. Va fi mai uşor şi va fi mai drept terenul. Pe stadionul din Bahmul erau multe gropi”;

„Este o problemă pentru noi, fiindcă nu deţinem un teren de sport, ceea ce duce la plecarea tinerilor în alte localităţi. De aceea avem nevoie de acest teren”, au spus elevii.

 Potrivit autorităţilor locale, iniţiativa va încuraja dezvoltarea unor generaţii de oameni mai sănătoşi şi mai activi.

„Terenul de joacă a fost construit print-un alt proiect. Acum noi facem o extindere a acestui teren, facem o revitalizare locală a suprafeţei. Va fi construit un teren de sport în aer liber de 300 de mii de lei, de 200 de mii vom face amenjarea acestui parc şi de 100 de mii vom procura mobiler urban şi tot felul de echipament pentru practicarea sportului”, a menţionat Leonid Boaghi, primarul satului Sireţi.

În acest sens, partenerii proiectului, Guvernul Republicii Moldova şi PNUD Moldova, au alocat câte 250 de mii şi, respectiv, 110  de mii de lei. Cu o donaţie de 4000 de euro au venit sătenii din localitate şi băştinaşii plecaţi peste hotarele ţării.

„Donaţia a fost de la 100 de dolari, euro, lire până la 20, 50 de lei. Fiecare contribuie cu ce doreşte şi cât poate. Sunt cam o sută de persoane care au donat”, a spus Viorica Vrînceanu, director Asociaţia Băştinaşilor.

 Costul total al proiectului este de peste 600 de mii de lei. În satul Sireţi locuiesc peste 6.500 de oameni, dintre care peste 1.200 sunt copii şi elevi.

Imprimare