Primarii de comune i-au cerut joi vicepremierului Liviu Dragnea elaborarea unui act normativ care sa acorde secretarului din primarie competente notariale, respectiv sa poata legaliza, spre exemplu, schimbul de terenuri intre doi cetateni. Pentru unii, taxele care se platesc la notar sunt foarte mari. Stiu ca a mai fost in Romania aceasta situatie, in care secretarul avea aceasta competenta. Nu este un subiect usor, dar sustin aceasta idee, a afirmat ministrul Dezvoltarii, potrivit Agerpres.
De asemenea, primarii au obtinut si promisiunea unei clarificari a responsabilitatilor intre functionari si primari, astfel incat edilul sa nu mai raspunda de actele pe care le semneaza alaturi de specialistii din administratie.
Daca primarul semneaza un document si inainte de semnatura lui sunt semnaturile din zona juridica, semnatura arhitectului-sef, de la urbanism, directia economica, atunci din aceste sfere lucrurile sunt in regula. Daca in aceasta sfera cineva descopera vreodata o ilegalitate, primarii nu inteleg de ce trebuie sa raspunda solidar cu ei ca el a pus semnatura acolo. Ei nu semneaza ca primarul, ei semneaza pentru oportunitate. Are decizia data prin votul cetatenilor sa decida daca acel lucru se face sau nu. Nu este corect ca semnatura pe care el o pune in final sa ii atraga o raspundere, ca nu e jurist sa spuna vezi ca tu ai gresit, a afirmat Dragnea.
Ministrul a mai spus ca aceste modificari se pot aduce in cadrul Legii 215/2001.
Potrivit lui Dragnea, in domeniul administratiei exista un pachet stufos de legi si se impune strangerea intr-un Cod administrativ a tuturor prevederilor legislative care au aplicatie in administratia locala. El a adaugat ca majoritatea actelor normative discutate cu primarii sunt in faza finala si se mai completeaza, dupa care va incepe lucrul cu celelalte ministere abilitate.
Vicepremierul Liviu Dragnea a convenit asupra unui acord cu Asociatia Comunelor din Romania, cu privire la armonizarea legislativa, dar si simplificarea legislativa si a procedurilor.
Una dintre tintele principale ale acordului cu primarii de comune a fost armonizarea legislativa, dar si simplificarea legislativa si a procedurilor cu care se confrunta toate autoritatile locale din Romania. Avem cateva obiective importante, si anume cele legate de dezvoltarea comunitatilor locale, demersuri comune pentru identificarea unor resurse financiare rezonabile pentru finantarea programelor de dezvoltare locala, reforma administratiei publice si stabilirea actiunilor si masurilor legislative care trebuie luate pentru a flexibiliza munca in sistemul public si actul de conducere din sistem, informatizarea administratiei publice, intarirea rolului secretarului de comuna, in sensul analizei ca in anumite situatii sa poata avea competente notariale, a explicat Dragnea.
Obiectivele acordului prevad asigurarea unui consens la nivel national in vederea realizarii descentralizarii si cresterii capacitatii administrative a colectivitatilor locale; asigurarea transparentei si consultarea AcoR de catre autoritatile centrale referitor la proiectele de acte normative care privesc in mod direct comunele si autoritatile locale.
De asemenea, este avuta in vedere consolidarea autonomiei colectivitatilor locale, aplicarea in mod unitar a principiilor autonomiei locale si descentralizarii, dezvoltarea parteneriatului cu structurile asociative ale autoritatilor administratiei publice locale in vederea perfectionarii cadrului legislativ si institutional.
Acordul mai prevede asigurarea finantarii pentru proiectele de dezvoltare locala, respectiv pentru proiectele din Programul National de Dezvoltare Locala, reforma functiei publice si promovarea performantei profesionale a personalului din administratia publica si informatizarea administratiei publice din Romania.