Legea cu privire la apă si canalizare care va schimba radical relația dintre furnizor și consumator a intrat în vigoare la data de 15 septembrie 2014. Directorul întreprinderii municipale „Apă-Canal” Chișinău, Constantin Becciev, a enumerat la ședința de astăzi a Primăriei doar câteva dintre beneficiile pe care le va aduce această lege.

Începând cu 15 septembrie, nu va fi debranșat de la rețeaua de apă niciun bloc locativ, chiar dacă are datorii de zeci de mii de lei. „Această practică vicioasă pleacă în istorie. În premieră, datornicii vor achita penalități. Până acum, instituția nu avea resurse financiare suplimentare să se adreseze în instanța de judecată pentru a recupera datoriile”, a spus Becciev.

Noua lege va oferi consumatorilor posibilitatea să încheie contracte de prestare servicii direct cu furnizorul, iar sistemul de perfectare a actelor pentru conectarea la rețeaua de apă sau canalizare va fi mult mai simplu. Solicitantul va veni la furnizor și va scrie o cerere, iar întreprinderea „Apă-Canal” Chișinău va pregăti tot pachetul de documente: va elabora proiectul de branșament și va verifica condițiile tehnice. Serviciile vor avea o plată fixă stabilită de Agenția pentru Reglementare în Energetică.

„Mulțumim Parlamentului că a susținut această lege și a votat-o. Cu o întârziere de 25 de ani, dar acum avem o lege europeană și condițiile europene vă obligă să fiți mai corecți, mai disciplinați și să oferiți servicii de calitate”, l-a atenționat primarul Dorin Chirtoacă pe directorul întreprinderii „Apă-Canal” Chișinău.

Imprimare