Cu ocazia lansării proiectului Congresului de la Strasbourg privind gestionarea migrației, în data de 29 iunie 2023, la Strasbourg, Republica Franceză, a fost semnat un Memorandum de Înțelegere cvadripartit între Congres, Asociația Orașelor din Polonia, Congresul Autorităților Locale din Moldova și Asociația Comunelor din România.
În acest context, secretarul general al Congresului, Mathieu MORI, a subliniat „rolul esențial al asociațiilor naționale în promovarea democrației locale” și a reiterat angajamentul Congresului de a le însoți în „dezvoltarea de bune practici și politici care contribuie la comunități puternice, durabile și favorabile incluziunii”.
Asociația Comunelor din România (ACoR) a fost reprezentată la eveniment de către Emil DRĂGHICI, președintele ACoR, Corina-Alexandra GHEORGHE, șeful biroului relații internaționale în cadrul ACoR și de către membrii Comunității de Practică din partea Asociației: Anuța ENEA-BIZĂU, primarul comunei Bogdan Vodă, Maria CUCIUREANU, viceprimarul comunei Bogdan Vodă, județul Maramureș, Vasilică DIACONU, primarul comunei Măgurele, județul Prahova, Iuliana GHIȚĂ, consilierul personal al primarului comunei Măgurele și Mihăiță-Antonel IONAȘCU, președintele executiv al Filialei Județene Tulcea a ACoR.
Cu acest prilej, Bernd VÖHRINGER, președintele Camerei Autorităților Locale a Congresului a prezentat lucrările tematice ale Congresului privind migrația. Reprezentantul special al Secretarului General pentru Migrație și Refugiați, Leyla KAYACIK, a subliniat importanța învățării de la egal la egal pentru a consolida capacitățile și abilitățile autorităților locale de a aborda procesele de migrație.
Au fost create un Comitet Director și o Comunitate de Practică în domeniul migrației și drepturilor omului la nivel local. Comunitatea de practică reunește reprezentanți ai autorităților locale și regionale din Republica Polonă, Republica Moldova și România. Totodată, a fost realizată o platformă pentru schimburi de experiență care își propune să identifice problemele cu care se confruntă autoritățile teritoriale în ceea ce privește gestionarea migrației și să dezvolte instrumente practice pentru a le aborda.
Membrii Congresului, Eirini DOUROU (Grecia) și James MOLONEY (Irlanda) și-au împărtășit experiențele privind primirea și integrarea imigranților și refugiaților la nivel local cu reprezentanții Comunității de practică, iar un reprezentant al metropolei Rennes, Republica Franceză a prezentat „Inițiativa cetățenească europeană pentru o primire demnă a imigranților”.
Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului „Consolidarea rezilienței autorităților locale și regionale care se confruntă cu provocările migrației”, implementat de Congresul Autorităților Locale și Regionale în cadrul Planului de acțiune al Consiliului Europei privind protecția persoanelor vulnerabile în contextul migrației și azilului în Europa, cu contribuția financiară a Germaniei.