La data de 15 noiembrie 2022 primăria mun. Cahul în colaborare cu Asociația Băștinașilor ”Cahulenii reUniți” a lansat oficial rezultatele proiectului „Pentru Cahul prin Artă”. Proiectul a fost implementat în cadrul Programului DAR 1+3 finanțat de Guvernul Republicii Moldova cu co-finanțarea proiectului PNUD/MIDL din resursele financiare ale Guvernului Elveției, a contribuției financiare a APL Cahul și cahulenilor reuniți din toate colțurile lumii. Ca urmare a proiectului a fost pictat un perete la intrarea în mun. Cahul cu o suprafață de circa 1000 m2, fiecare desen reprezentând aspecte specifice mun. Cahul. În mesajul său de salut, Nicolae Dandis, primarul mun. Cahul a menționat: ” Ne-am dorit ca denumirea peretelui să marcheze ceva specific cahulenilor și să lege toți băștinașii”. ”Dor de casă” prezintă intenția de a promova cuvântul ”dor” care nu se traduce în alte limbi și este un simbol care leagă oamenii de baștină. Pictura murală a fost realizată de pictorul din Costești – Alexei Luca. Acest perete devine o nouă atracție turistică în mun. Cahul și regiunea de sud. Vă așteptăm să o descoperiți!
AO ”Cahulenii reUniți” adresează sincere mulțumiri tuturor băștinașilor, care și-au adus contribuția la realizarea acestui proiect!

 

 

Imprimare