La Conacul Manuc Bei de la Hâncești, lucrările de restaurare sunt în toi, până acum pentru acest proiect cheltuindu-se peste 23 de milioane de lei. Oficialii au declarat că până la finele anului 2015, Conacul va fi deschis pentru vizitatori.
Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducan, a vizitat șantierul de reconstrucție al Conacului „Manuc-Bei” din orașul Hânceşti, pentru a verifica cum se desfășoară lucrările.
La întrebarea ministrului de ce termenul limită stabilit pentru finisare nu e respectat, responsabilii de proiect au motivat că obiectul pe care îl restaurează este mai complicat decât cele anterioare, din experiența lor, pentru că odată cu restaurarea are loc și reconstrucția unor părți semnificative ale complexului. Un alt motiv este și folosirea metodelor tradiționale, care se aplică lent.
„Ceea ce am văzut astăzi ne-a bucurat, fiindcă deja avem rezultate. Conacul este un obiectiv istoric foarte important, iar arhitecții noștri. dar și antreprenorii nu erau pregătiți pentru astfel de lucrări de restaurare, întrucât precedente nu au existat. Avem unele abateri de la grafic, dar lucrările se desfășoară calitativ și sunt minuțios monitorizate”, a menționat ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Marcel Răducan, care a precizat că până la finele anului 2015, conacul Manuc Bei va fi deschis pentru vizitatori.
„Costul total al proiectului este de aproximativ 23 de milioane, dar investițiile vor crește pentru că în procesul de lucru apar și lucrări neprevăzute. Prima parte a proiectului este deja realizată, iar pentru următoarele etape este prevăzută alocarea a peste 7 milioane de lei”, a declarat Valeriu Bânzaru, şef de Direcţie la Ministerului Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor.
Despre fostul Versailles al Hânceștiului, așa cum mai era numit complexul pe timpuri, Tudor Plăcintă, specialist la Direcția Cultură și Turism din cadrul Consiliului Raional Hâncești, ne-a spus că acesta este un element foarte important al Patrimoniului Național, cu o istorie bogată,și ar fi fost o tragedie dacă îl pierdeam.
După restaurare, vizitatorii vor putea să admire frumusețea de altădată a conacului, în cadrul unui traseu turistic regional, care va cuprinde următoarele obiective:
# Concacul Manuc Bei
# Curtea Domnească de la Lăpușna
# Cetatea Geto Dacică de la Stolniceni
# Satul Ciuciuleni
# Mănăstirea Hâncu
Lucrările de restaurare a Conacului au început în luna noiembrie a anului trecut, pentru acestea fiind alocați bani din Fondul Național de Dezvoltare Regională.