Comuna Chișcăreni din raionul Sângerei poate deveni o nouă atracție turistică în Moldova. Aici a fost lansat traseul turistic „La Chișcăreni – ACASĂ” care descoperă istoria și locurile frumoase ale localității.
Principalele puncte de atracție sunt monumente istorice din perioada boierului Nicolae Casso (1839-1904), popasuri turistice în spații forestiere, un centru de artizanat, precum și patru agro-pensiuni cu servicii turistice complete.
Ideea creării traseului turistic aparține primăriei și a fost susținută prin contribuțiile băștinașilor care au venit cu o contribuție de 12.000 lei, Guvernul Elveției prin intermediul PNUD (420.658 lei), DVV International (98.000 lei) și investiții ale proprietarilor pensiunilor în sumă de 243.600 lei.
„Dincolo de promovarea patrimoniului local, acest proiect contribuie la crearea locurilor de muncă, atrage investițiile localnicilor și, în final, creează condiții pentru ca oamenii să rămână acasă sau să revină oricând”, a declarat la evenimentul de lansare a traseului turistic, Andrei Darie, Specialist programe, Creștere incluzivă, PNUD Moldova.
Turiștii vor putea admira împejurimile de la înălțime urcând pe Movila lui Casso. La fel, vor avea parte de plimbări cu transport eco local (căruța), iar la Casa „Albinuța” vor putea beneficia de terapie apicolă. Cei care vor dori să pescuiască sau să se relaxeze, o vor putea face la popasurile amenajate la iazuri și în pădure. Traseul este completat de serviciile oferite de cele patru pensiunile agro-turistice, activitățile agricole la care se pot implica turiștii și bucatele ecologice pregătite de gospodarii satului.
„Este un proiect foarte important pentru oamenii din satul Chișcăreni, pentru că se creează un mediu benefic dezvoltării economice locale. Printre beneficiari se numără nu doar pensiunile agro-turistice, dar și alte șase întreprinderi locale incluse în traseu drept puncte de vizită, aceasta fiind o posibilitate de a stimula și susține producătorii locali”, a spus Silvia Țurcanu, primara comunei Chișcăreni.
Evenimentul de lansare a traseului turistic „La Chișcăreni – ACASĂ” a avut loc în cadrul ediției a V-a a Festivalului Sarmalelor și Plăcintelor, unic în Moldova, care contribuie la promovarea imaginii localității, a tradițiilor și gastronomiei naționale.
Oaspeții și localnicii prezenți la eveniment au putut testa gratuit noul traseu turistic, fiind ghidați de liceenii din sat.
„Noi am pregătit o echipă de ghizi locali din rândul liceenilor. Aceștia deja au ghidat primele grupuri de turiști pe traseu, inclusiv în limba engleză. Prin aceasta ne-am propus ca tinerii să aplice în practică cunoștințele obținute la școală și să fie primii promotori ai frumosului din Chișcăreni”, spune Viorica Ignatiuc, ghid-formator în cadrul centrului ”Dialog”.
Crearea traseului turistic în comuna Chișcăreni este unul dintre cele 14 proiecte de dezvoltare economică locală realizate de autoritățile locale și băștinași în cadrul proiectului „Migrație și dezvoltare locală”, implementat de PNUD Moldova cu suportul financiar al Guvernului Elveției.
Pentru informații suplimentare: Tatiana Solonari, Specialistă comunicare, MiDL, tatiana.solonari@undp.org, tel: 022-820-840; 069377215.