La 17 mai, Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM) a organizat o vizită de studiu la Borogani, Leova, cu genericul: „Participarea femeilor în procesele decizionale la nivel local și gestionarea crizei refugiaților”.
Astfel, 20 de femei primare din mai multe regiuni ale Republicii Moldova au avut ocazia să o descopere pe Elena Savițchi, o colegă de-a lor care, din 2015 și până în prezent, lucrează neobosit la transformarea satului Borogani. Elena Savițchi a contribuit la crearea condițiilor de activitate în instituțiile publice, la îmbunătățirea infrastructurii din localitate, construcția unui teren sportiv care a fost dat în exploatare în anul 2022 etc. Întrucât oamenii din Borogani au văzut dedicația primarei pentru localitatea lor, s-au mobilizat și împreună au realizat cele mai importante proiecte pentru comunitate. Tot împreună și-au unit eforturile și atunci când refugiații din Ucraina căutau unde să să-și culce copiii. Astfel, cetățenii Ucrainei care au fugit din calea războiului și s-au oprit la Borogani au avut parte de adăpost și, poate cel mai important, de compasiune și susținere. Taxele locale, plățile pentru serviciu, de asemenea, au fost subiecte de interes pentru primarele care au împărtășit din experiența lor în procesul de soluționare a unor sau altor probleme.
Primara Elena Savițchi s-a simțit onorată de faptul că 20 de colege au venit în localitatea sa. „Mulțumim CALM pentru încrederea acordată. Mă bucur că femeile primare care sunt astăzi la noi în vizită sunt interesate de ceea ce se întâmplă la Borogani. Le-am povestit cu drag despre satul nostru, despre oamenii din localitate, despre activitatea primăriei, dar și despre realizările înregistrate pe parcursul acestor ani. Scopul evenimentului este de a transmite din bunele practici și astfel fiecare participantă își poate trasa noi obiective, astfel încât învățând una de la alta să reușim să oferim servicii calitative cetățenilor, comunitățile noastre să devină prospere, iar cetățenii să aibă condiții decente de trai aici, acasă.”
Primara satului Vadul lui Isac, Cahul, Alexandra Piscunov a rămas plăcut surprinsă de ceea ce a văzut la Borogani. „Am descoperit o colegă deosebită. M-a impresionat și colaborarea dintre toți actorii comunitari, inclusiv în gestionarea crizei refugiaților: autoritățile publice locale, instituții educaționale, culturale, agenții economici, dar și populația din localitate, toți s-au unit pentru a fi aproape de vecinii noștri care trec prin cea mai grea încercare posibilă.” Un alt aspect asupra căruia Alexandra Piscunov a atras atenția a fost activitatea persoanelor care cresc ovine și care au reușit să beneficieze de susținerea statului și a unor parteneri de dezvoltare. „Deși avem și noi crescători de ovine, deocamdată nu este niciun antreprenor care să aibă înregistrată oficial această activitate. Mi-aș dori să-i ajut să realizeze acest lucru pentru ca să poată beneficia de anumite subvenții.”
Primara comunei Tuzara, Călărași, Ludmila Burghelea, a constatat că aceste vizite de studiu sunt o experiență foarte bună pentru primarele din localitățile noastre. „Deși avem și în localitatea noastre serviciu de salubrizare, voi prelua de aici anumite practici. Învățăm foarte multe lucruri pe care unele dintre noi încă nu am reușit să le implementăm. Sper că vor mai fi organizate asemenea evenimente.”
Primara satului Onițcani, Criuleni, Maria Tîrgola, lucrează în APL din 1995, dar este la primul mandat de primară și la prima vizită în satul Borogani, Leova. „Mă întorc acasă cu noi cunoștințe care, cu siguranță, îmi vor fi utile în activitate. Am cunoscut mai bine colegele mele primare și am stabilit o relație de amiciție cu unele dintre ele. Anume așa, învățând unele de la altele, obținem mai multă încredere în propriile forțe și putem face față tuturor provocărilor din activitate.”
Vizita de studiu la Borogani, Leova, este parte a proiectului „Acordarea unui sprijin extins pentru consolidarea capacităților autorităților publice locale, inclusiv a femeilor primare, membre ale Rețelei femeilor din cadrul CALM” implementat în perioada 1 iulie 2021 – 31 mai 2023 de către Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), cu suportul financiar al Entității Națiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen și Abilitarea Femeilor (UN Women) din Moldova și finanțat de Suedia.