Emisiunea ”Puncte de reflecție”

Doar o persoană din patru din mediul rural are acces la apă dintr-un sistem verificat, conform statisticilor publicate în baza recensământului populației din 2014. Această cifră arată că aproximativ jumătate din populația din Republica Moldova nu are apă potabilă. Despre aceasta a anunțat specialistul în cadrul proiectului ”Apă și Sanitație” al Guvernului Elvețian, Corina Andronic în cadrul emisiunii Puncte de Reflecție de la postul de radio Vocea Basarabiei.

Totodată, Corina Andronic a menționat că serviciul de asistență a operatorilor mici vine în susținerea acestora pentru gestionarea sistemelor de alimentare cu apă deja existente. Pe de altă parte, în urma solicitărilor au fost selectate 30 de localități din mediul rural care beneficiază de serviciul de apă și canalizare în cadrul proiectului Apă San, implementat cu ajutorul Agenției Elvețiene pentru dezvoltare și cooperare și Agenția Austriacă pentru dezvoltare.

În context, coordonatorul serviciului de suport și asistență a operatorilor mici de apă și sanitație din zonele rurale, din cadrul CALM, Alexandru Morcov a menționat că proiectul ”Apă San” susține Congresul Autorităților Locale în asigurarea durabilității acestui serviciu.

Potrivit expertului CALM, Alexandru Morcov, specialiștii din cadrul Congresului Autorităților Locale continuă întâlnirile în teritoriu în cadrul cărora explică reprezentanților APL care sunt serviciile prestate anume pe domeniul apei și sanitației.

 

Imprimare