Viaţa la primăria din Ocniţa e plină de poezie. Primarul are şi un nume celebru – îl cheamă Ion Creangă, ca pe celebrul povestitor din Humuleşti. În timpul liber compune versuri şi chiar a editat o carte.  

Ion Creangă a absolvit facultatea de istorie şi a decis să revină în satul natal pentru a face din el o localitate aşa cum visa în copilărie.

ION CREANGĂ, primar, Ocniţa, raionul Ocniţa: „Am făcut reparaţie la casa de cultură, care era într-o stare destul de deplorabilă. Am făcut o reparaţie capitală la clădirea primăriei, în interior, urmează să facem exteriorul. Am instalat staţii de aşteptare, pe teritoriul comunei, staţii moderne. Am făcut reparaţie la grădiniţa de copii”.

Administrarea localităţii nu-l opreşte pe primar să creeze. Nu poartă doar numele povestitorului din Humuleşti, dar a moştenit şi pasiunea pentru scris.

Ion Creangă a scris poveştile la îndemnul poetului Mihai Eminescu. Şi primarul din Ocniţa a scris prima sa poezie inspirat de Luceafărul limbii române. În 2014, a scos de sub tipar prima sa carte cu poezii – „Lacrimile sufletului”.

ION CREANGĂ, primar, Ocniţa, raionul Ocniţa: „În clasa 4-a sau a 5-a, la o lecţie de limba şi literatura română, despre Mihai Eminescu. O dedicaţie, la 14 ianuarie”.

LUDMILA VORNICESCU, director, Biblioteca comunei Ocniţa: „Fiind mic copil a început activitatea sa anume din biblioteca publică, a fost primul Luceafăr al bibliotecii noastre, prezentat în scenă”.

ION CREANGĂ, primar, Ocniţa, raionul Ocniţa: „Fac lucru paralel, administraţia publică şi scrierea poeziilor. E un fel de linişte sufletească. După o zi de muncă mai scrii nişte versuri, te mai abaţi de la gândurile cotidiene”.

 Primarul Ion Creangă este la primul mandat şi a candidat independent la alegeri. Acum lucrează la dezvoltarea comunei dar şi la un nou volum de poezii.  

Imprimare