Întâlnirea a avut loc urmare adoptării pe data de 6 decembrie 2012 a declarației Consiliul de Administrare al CALM referitor la situaţia discriminatorie şi de desconsiderare fără precedent față de persoanele cu funcții de demnitate publică din cadrul APL, amenințând cu proteste de amploare după revocarea de către guvernanţi a proiectului referitor la majorarea salariilor pentru primari. În mod evident situaţia gravă creată în APL, cu un exod masiv al persoanelor din domeniu, precum şi cu un amestec considerabil în treburile locale a verticalei de putere, au fost în centrul discuţiei.

Una din măsurile urgente de ieşire din situaţia creată este consolidarea dialogului dintre APL și Parlament pe toate dimensiunile. S-a accentuat necesitatea participării reprezentanţilor APL la şedinţele plenare şi cele ale comisiilor parlamentare şi exprimarea opiniei APL faţă de toate documentele de politici, acte legislative și normative elaborate tocmai din momentul conceptualizării acestora. S-a constatat că relaţiile APL – Parlament sunt cu mult mai bine puse la punct comparativ cu alte structuri de stat, dar totodată există încă un spaţiu larg de consolidare a acestor relaţii adresate în Memorandumul care urmează a fi semnat dintre CALM şi Parlament referitor la colaborarea şi cooperarea reciprocă. De asemenea părţile au convenit asupra întrunirilor periodice între reprezentanții CALM și Preşedintele Parlamentului pentru informare şi consultare reciprocă ce ţine de cadrul strategic al reformei de descentralizare.

Părţile au ajuns la înţelegerea şi au acceptat idea că CALM nu este pur şi simplu un ONG tradiţional, dar de fapt este un reprezentant al Guvernării Locale ceea ce proiectează absolut o altă imagine, constituie categoric un alt mandat şi are totalmente alte consecinţe asupra activității APL. CALM fiind o partea naturală şi logică a administraţiei publice precum sunt asociaţiile din ţările partenere ale Moldovei – Suedia, Norvegia, Austria, Polonia, etc.

Desigur că întrebarea cheie discutată la această întrevederea a fost problema salarizării persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul APL. Această problemă a fost pusă în discuţie şi este privită în general într-un context mai larg precum atitudinea generală faţă de APL şi primari din partea instituţiilor centrale care adesea denotă o lipsa totală de respect faţă de persoanele alese de popor din partea birocraţiei de stat. Au fost aduse câteva exemple categoric neacceptabile într-o societatea modernă, când primarii sunt puşi într-o situaţia extrem de neplăcută și umilitoare de către funcţionarii din domeniu de achiziţii publice, de către organele de control, când primarii au fost nevoiţi să parcurgă sute de kilometri şi să stea ore în șir la coadă pentru a fi audiați de funcționari de stat autoritatea morală a cărora trezește multe semne de întrebare.

CALM a adus la cunoștinţa Președintelui Parlamentului situaţia extrem de gravă si tensionată în rândurile APL, ce a ajuns la nivelul când reprezentanții APL sunt gata pentru măsuri radicale inclusiv proteste în masă. În acest context, ultima picătură de umilinţă şi disrespect a fost atitudinea autorităţilor statului faţă de aleşii locali ce ţine de salarizarea persoanelor cu funcţie de demnitate publica. Au fost încălcate toate principiile de autonomie locală. Lipsa dialogului social şi a comportamentului civilizat dintre diferite lanţuri ale administraţiei publice ce au adus la revocarea în mod autoritar a acordurilor şi înţelegerilor anterioare cu ministerele de resort, fără nici un respect faţă de autonomie locală şi fără aprecierea muncii primarilor.

Preşedintele Parlamentului a promis Congresului Autorităților Locale din Moldova o susţinere instituţională în stabilirea dialogului cu Fondul Monetar Internaţional, ultimul fiind adus drept cauză importantă de refuz al măsurilor agreate în domeniul salarizării.

În cadrul întrevederii a fost trecută în revistă reforma descentralizării care nefiind încă implementată pe deplin, în teritoriu demonstrează semnale şi tendinţe alarmante exact inverse, de centralizarea în diferite sectoare. S-a constatat că procesul evident se trenează, cel puţin în afară de Strategia de Descentralizare n-a fost adoptat nici un document important, inclusiv pachetele de legi care urmau să fie adoptate în sesiunile de vară-toamna 2012 a Parlamentului (schimbarea destinaţiei terenurilor, adresarea APL la Curtea Constituțională, etc.). Testul cheie eșuat al reformei de descentralizare – modificările în legislaţie privind reforma finanţelor locale care urmau să fie adoptate până la finele anului 2012 au fost amânate, promițându-se că vor fi adoptate la primele ședințe ale sesiunii de primăvara 2013. La fel, a fost discutată la general reforma instituțiilor educaţionale unde pe parcursul implementării apar o mulțime de probleme.

Un subiect separat de discuție la constituit cadrul instituțional extrem de slab al reformei de decentralizare, îndeosebi lipsa la nivel de Guvern a unei instituţii cu suficiente capacităţi şi autoritate. În prezent, este evident, că Direcţia politici de descentralizare din cadrul Cancelariei de Stat nu are capacități suficiente şi autoritate adecvată pentru coordonarea unei reforme atât de complexe precum descentralizarea puterii. A fost reiterată propunerea CALM de instituire a unui organ abilitat în domeniu descentralizării si reformei APL (conform recomandărilor raportului Consiliului Europei) cu o persoana responsabilă la nivel de Vice-prim ministru.

Ședința, în general, a avut un caracter pozitiv si constructiv. Totodată, cu referire la problema salarizării persoanelor cu funcție de demnitate publică din cadrul APL, reprezentanţii CALM au rămas dezamăgiți de situaţia creată şi a fost luată decizia de convocare a Biroului Executiv CALM unde va fi prezentată informaţia referitor la întrevederea în cauză precum şi referitor la alte întrevederi pe marginea subiectului salarizării cu discutarea situaţiei create şi decizia privind acţiunile ulterioare.

Serviciul comunicare si relaţii cu publicul al CALM, tel. 223509.

Imprimare